Adrian Oros: Ministrul Daea, uşor simpatic, dar total ineficient! Am ajuns să ne exportăm subvenţiile

Deputatul clujean liberal Adrian Oros a criticat vehement, într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, la Bistriţa, activitatea Ministerului Agriculturii, în speţă a ministrului Petre Daea. Potrivit deputatului, măsurile şi programele implementate de ministerul condus de Daea sunt doar populiste şi nu au avut niciun efect pozitiv asupra activităţii şi bunăstării fermierilor din România, dar nici asupra populaţiei, care ajunge să achiziţioneze produse agricole sau din carne, la preţuri piperate.

 

„În ultimul an am monitorizat activitatea Ministerului Agriculturii şi a ministrului Agriculturii, care este o figură mai colorată a Guvernului, uşor simpatic, dar total ineficient, pentru că domnia sa, domnul Daea, în afară de a face metafizica oii şi de a ne demonstra că oaia cu certitudine a avut un rol consistent la geneza poporului român, nu prea a făcut mare lucru”, a afirmat deputatul Adrian Oros.

Potrivit deputatului, produsele obţinute de fermierii români sunt exportate ca materie primă, pentru ca mai apoi sunt aduse din import produse finite la preţuri foarte mari şi asta pentru că programele implementate de ministrul Daea au fost şi sunt ineficiente.

„Activitatea Ministerului Agriculturii constă în balanţa comercială în acest domeniu. Deşi măsurile Programul Oaia, Programul Tomata şi spre sfârşitul anului s-a încercat şi un program al cărnii de porc, dar care nu a ieşit, au fost foarte popularizate, deficitul balanţei comerciale de anul trecut în agricultură a fost de un miliard de euro, în creştere faţă de 2016. În continuare, exportăm animale vii şi cereale şi importăm mezeluri, aluat congelat, de asemenea exportăm soia şi aducem şroturi de soia la aceleaşi preţuri la care exportăm soia. Practic ne exportăm subvenţiile pe care statul român le acordă agricultorilor, iar noi importăm produse alimentare finite. (…)

Au avut două scheme de ajutor, aşa-numita schemă Tomata şi una pentru carne de porc, unde s-au cheltuit peste 120 de milioane de euro, care nu au avut niciun rezultat. Spre exemplu, pentru programul Tomata s-au cheltuit 60 de milioane. În 2017, importurile au crescut cu 20% faţă de 2016 când nu era acest program. Practic s-a finanţat fiecare kilogram de roşii cu câte 7,5 lei, preţurile nu au scăzut, iar importurile au crescut. De ce?. Pentru că a fost o chestie populistă, s-au dat nişte bani fără să fie urmăriţi, la nişte ferme de subzistenţă care nu erau fiscalizate, producţia respectivă nu a intrat în circuitul economic şi efectul a fost total nul. La fel s-a întâmplat cu programul de carne de porc românesc care sună foarte bine. S-a subvenţionat kilogramul de carne, fără să se gândească şi la subvenţionarea reproducţiei, în aşa fel încât crescătorii noştri cumpărau la preţuri foarte mari purcei pentru ca apoi să-i îngraşe. Cumpărau la 80 de euro purcei care s-ar fi putut produce la 20 de euro. Abia spre sfârşitul anului am reuşit să-l lămurim (n. r. – pe ministrul Petre Daea) împreună cu cei de la Asociaţia Română a Cărnii să treacă la o subvenţionare corectă a reproducţiei, în aşa fel încât să nu ne mai exportăm subvenţiile. Programul este în derulare”, a spus Oros.

În ceea ce priveşte subvenţiile acordate în avans în 2017, deputatul clujean susţine că acordarea acestora nu este un titlu de glorie al Ministerului Agriculturii, ci este o sarcină de serviciu a celor de la APIA, în condiţiile în care ,,terenul” a fost pregătit de cei care au finalizat ghidurile necesare, în timpul Guvernului Cioloş.

„Au mai promis impozit zero pe tractoare, impozit zero pe terenuri lucrate. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Acum vine şi se laudă că s-au dat la timp subvenţiile. I-am spus domnului ministru că, în fişa postului celor de la APIA, care au salarii suficient de bune, scrie că subvenţiile trebuie date la timp. Deci asta nu este un plus al unei guvernări că subvenţiile se dau la timp, asta este o sarcină de serviciu. Iar despre minciuna că pentru prima dată subvenţiile au fost date în avans în 2017, i-am spus-o de fiecare dată domnului ministru. Pentru prima dată, în 2016, Guvernul Cioloş a plătit vreo 680 de milioane subvenţii în avans, în toamnă, în condiţiile în care la plecarea de la guvernare a Guvernului PSD de atunci din 2015, erau scrise doar trei ghiduri din 17, PNDR-ul era întors de la Bruxelles cu vreo 358 de neconformităţi, iar bazele de date pe care operează cei de la APIA nu era definitivate. Au venit tehnocraţii şi au făcut treabă, au muncit însă nu au ştiut să gestioneze asta în scop politic. Nu au spus nimic, iar la începutul mandatului său domnul Daea a început să se laude cu munca celor de dinainte şi să spună că pentru prima dată a dat subvenţii în avans. Este o minciună mare!”, a conchis deputatul clujean.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.