Nimic nu poate înlocui educația

Nimic nu poate înlocui educația

Oricât asfalt se va turna pe drumurile României și oricât de mici vor fi impozitele, fără educație bună, vom fi tot în coada clasamentului.

S-a scris mult despre reforme și de lipsa lor mai mult decât în orice alt domeniu, deci nu o să insist. Rezultatele le știm însă. Sunt câteva lucruri pe care le știe și le simte orice român din această țară. Nu e nevoie de analize sofisticate pentru a pune un diagnostic sau pentru a înțelege involuția sistemului educațional din România. De departe, PSD are marele merit pentru situația de astăzi, care,  într-o formă sau alta, a decis tot ce s-a întâmplat în domeniu în ultimii 16 ani, cu excepția legii 1/2010, dar pe care a modificat-o cu prima ocazie ivită.

S-au făcut zeci de experimente nereușite.

PSD a avut mulți miniștri la educație în acest timp, Alexandru Athanasiu, Ioan Mang, Remus Pricopie, Liviu Pop, Pavel Năstase, dar deciziile le-a luat mereu Ecaterina Andronescu, pe care PSD-ul a numit-o de trei ori ministru, în anii 2000, 2008 și 2012. Ne-am ales cu explozia fabricilor de diplome, au fost desființate școlile profesionale și de meserii. Până în 2011 bacalaureatul era o banalitate și implicit și facultatea. În 2011 s-a văzut realitatea, doar ½ din elevi au reușit să treacă testul maturității.

Fără această minimă măsură s-ar fi ajuns ca oricine, dar absolut oricine, să poată ajunge director de instituție publică.

Doar Universitatea Spiru Haret ar fi ajuns astăzi la jumătate de milion de studenți. În urmă cu aproape zece ani număra peste 340000. O cifră amețitoare ținând cont de numărul de profesori care predau acolo. Ai fi putut termina facultatea fără să intri pe poarta instituției.  Însă și legea 1/2010 a fost modificată în trei ani prin zece ordonanțe de urgență, iar una din ele a produs singură aproape o sută de modificări. Unele pentru albirea unor personaje bine știute. Sigur că este domeniul unde rezultatele se văd după mulți ani de aceea e și greu de combătut politic demersurile greșite ale unor miniștri. După două decenii ce să le mai faci? Pe cine mai interesează că au fost schimbați la comandă peste 5000 de directori de școli sau că astăzi cei care nu au trecut testul conduc școlile în continuare?

Politizarea sistemului a avut cea mai gravă influență negativă.

Faptul că școala românească merge într-o direcție greșită nu trebuie să o spunem nici noi, nici analiștii în domeniu. O spune piața muncii din România. Sub 20% din absolvenți se angajează în domeniul pentru care s-au pregătit. Sau mai bine zis în domeniul în care au obținut o diplomă. Foarte mulți tineri câștigă mii de euro pe lună lucrând în IT și nu sunt absolvenți de studii superioare, iar alte sute de mii de tineri au ajuns la vârsta de 30 de ani, au câte trei-patru diplome de facultăți, masterate chiar doctorate și nu au lucrat nicăieri. În școli efectul a fost devastator. Slaba salarizare și politizarea excesivă a permis intrarea în sistem a zeci de mii de cadre didactice cu nivel scăzut de pregătire. Consecințele le vedem.

Sistemul a generat neperformanță și haos.

Finlanda este recunoscută pentru cel mai bun sistem educațional din lume și se pregătește să facă o reformă profundă în sistemul pe care l-au conceput în urmă cu patruzeci de ani.

Dincolo de toate așteptările ce țin de corelarea educației cu piața muncii, de nevoile elevilor, de salarizarea din sistem, de depolitizare, mai este de făcut un lucru. Astăzi România are încă aproape jumătate din copii în mediul rural. În majoritatea statelor UE procentul este de sub 20%. La țară încă este multă sărăcie și un nivel precar de performanță. Mulți tineri din mediul rural nu știu citi și scrie. România are nevoie de un mare program, care să educe această imensă populație, nu doar în intervalul 8-13, ci și în restul orelor din timpul zilei. Un program care să vizeze inclusiv vacanțele școlare, fiindcă educația se face tot timpul. Un program care să cuprindă o masă caldă la amiază pentru copiii din mediul rural și un program after school care să-i țină departe de mizeria gospodăriilor. Să-i țină departe de părinții care nu înțeleg că nicăieri copiii nu mai stau cu vacile, că un copil care vine de la școală nu trebuie pus să muncească ogorul. El trebuie să se joace și să învețe, iar a doua zi să fie odihnit și capabil să înțeleagă o lecție. Nu putem asista la această prostie națională în care jumătate din țară ori nu muncește ori muncește pe degeaba în agricultură. Menținerea unui număr imens de cetățeni într-un spațiu care nu poate oferi șanse este o calamitate naturală pentru un stat.

Următorul pas este migrația către orașe unde să învețe meserii, unde să lucreze și să-și întemeieze familii. Majoritatea copiiilor din sate trebuie să plece și să practice o meserie. Agricultura trebuie făcută de 2% din populație. Sigur că unii dintre ei se vor întoarce să facă agricultură, dar științific, accesând bani pentru echipamente și tehnologie modernă. Să nu ne imaginăm un proces forțat. Faptul că suntem în situația asta e efectul politicilor proaste de acordare a ajutoarelor sociale și a nepregătirii pentru viață a tinerei generații. Dacă nu știi să practici o meserie rămâi în sat și trăiești de pe o zi pe alta. E limpede pentru oricine care are un nivel minim de înțelegere a lucrurilor că satele românești nu pot absorbi atâta forță de muncă. Se vorbește mult de turism și agroturism, dar cifrele sunt grăitoare.

Oricum subvențiile agricole în mare parte sunt un ajutor social, nu sunt pentru agricultură. Țăranii întreabă când le intră banii, fiindcă au de mers la nuntă în sat.

Am văzut multe programe, care chipurile sunt menite să-i țină legați de glie pe cei din mediul rural. Să facă ce? Văd foarte mulți politiceni mai nou că și-au făcut un obicei să colinde satele și să-și facă poze cu tinerii săteni sugerându-le și propunându-le marea cu sarea. Realitatea însă este una tristă și ar trebui acțiuni responsabile și mesaje care să ne facă să progresăm în decizii bune și nu să alimentăm cu iluzii tânăra generație.

articol apărut pe evz.ro în 15 martie

 

2 Comments

  • · Edit

    Domnule Sigartău, articolul bun,ce să zic, dar tema discutată, a fost manifestată din plin în familia dumitale la atelierul din BISTRIȚA, LA INTRAREA ÎN VIISOARA , dreapta unde în anii 2002 – 2003 mi-a fost distrus reglajul unui far la mașina mea VW Passat de un meșter total neprofesionist care încercând să-l regleze mi-a forțat angrenajul de reglaj distrugând zimții rotițelor interioare,îl mai am și azi. Șeful lui, ceva ” maistru” mi-a spus că se mai întâmplă dar nu are ce face. Tatăl,sau unchiul dumitale căruia i-am scris cerându-i înlocuirea farului distrus nu s-a obosit să- mi răspundă măcar în scris. Deși sunt avocat, procesul m-ar fi costat mai mult timp, nervi,martori mincinoși… așa că am trecut pe pierderi paguba. Mi-a reparat altcineva defecțiune. De ce spun asta, fiindcă până nu -ți faci curățenie în ogradă este inutil sau chiar impertinent să critici pe alții. Găndește-te dacă mai ai timp să citești. Știu că face-ți parte dintr-o anumită religie oare asta la ce vă ajută dacă nu o practicați și nu-i puneți în practică preceptele ???

     
    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *