Premieră în România: Primăria Cluj-Napoca subvenţionează chiria victimelor violenţei domestice

Premieră în România: Primăria Cluj-Napoca subvenţionează chiria victimelor violenţei domestice

Primăria Cluj-Napoca va subvenţiona parţial sau integral chiria pentru victimele violenţei domestice şi persoanelor cu venituri mici, cu sume cuprinse între 900 şi 1.400 de lei pentru o perioadă de un an.

Primarul Emil Boc a declarat, luni, în cadrul şedinţei Consiliului Local Cluj-Napoca, că în bugetul local pe 2018 a fost alocată suma de aproximativ o jumătate de milion de euro pentru subvenţionarea chiriei.

„Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat un proiect în premieră naţională pe componenta victimelor în familie care, pentru prima dată în România, beneficiază de o subvenţie pentru a-şi putea găsi chirie. De asemenea, proiectul vine să-i sprijine pe toţi cei care se află într-o stare de marginalizare socială sau în risc de marginalizare socială, adică nu au loc de muncă, nu au suficiente venituri pentru întreţinerea, la şcoală, a copiilor, şi a acoperi cheltuielile pe care le au cu chiria sau cu utilităţile. Scopul este să nu îi lăsăm pe oameni să se scufunde în sărăcie. Subvenţia chiriei, parţială sau integrală, se acordă pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitate de prelungire de 24 de luni, sumele fiind cuprinse între 900 şi 1.400 de lei pe lună. Pentru acest an avem prevăzută în bugetul local o sumă de o jumătate de milion de euro”, a spus Boc.

Acesta a explicat că se subvenţionează partea de chirie pentru ca beneficiarii să îşi poată găsi un loc de muncă, să poată răzbi, să îşi poată întreţine familiile.

„Primăria vine şi, temporar, le întinde o mână de ajutor. Am pus şi condiţia ca, în situaţia în care un solicitant nu are loc de muncă, Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu AJOFM Cluj caută soluţii, dar dacă acesta refuză două locuri de muncă oferite, nu mai poate beneficia de acest sprijin. Scopul nostru este să îi integrăm pe oameni, să aibă locuri de muncă, pentru că cea mai bună formă de protecţie socială este şi rămâne locul de muncă. Acei oameni care o duc greu, au venituri mici, au copii şi o stare de sănătate precară, vor primi sprijin la subvenţionarea chiriei. Trebuie să dăm dovada că suntem o comunitate solidară şi cu cei care se află în nevoie în oraş”, a explicat edilul Clujului.

Emil Boc a precizat că după ce dosarul solicitantului este verificat de specialiştii Primăriei Cluj-Napoca, acesta îşi caută o chirie, pe care o înregistrează la ANAF, iar municipalitatea decontează lunar valoarea chiriei de la zero la 100%, în funcţie de situaţia familială a fiecăruia.

Subvenţia la chirie este acordată victimelor violenţei în familie care au un venit de până la 1.500 de lei pe membru de familie şi persoanelor cu venituri mici care au un venit de până la 738 de lei pe membru de familie, cu condiţia să nu fi avut proprietăţi în ultimii 10 ani.

 

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *