1 Octombrie – Ziua Internațională a cafelei

An de an, în prima zi a lunii octombrie, iubitorii cafelei îşi arată preţuirea față de această băutură, iar cu acest prilej sunt organizate evenimente festive. Istoria acestui „viciu” începe cu peste 1000 de ani în urmă, prima menţiune documentară a acesteia datând din în secolul al IX-lea. În ţările occidentale, istoria cafelei începe însă abia acum trei secole.

Fiind originară din Africa de Est (Etiopia) – regiunea Kaffa, de unde se pare că a preluat şi numele – cafeaua a fost răspândită mai întâi de arabi, urmaţi de turci şi apoi de europeni. Europenii au extins zonele lor de cultură (în Asia, America şi chiar Oceania), contribuind în acelaşi timp şi la răspândirea obiceiului de a bea cafea. Se atrage, totodată, atenția asupra problemelor pe care le întâmpină producătorii și nevoii unui comerțul echitabil.

Un francez a creat cel dintâi espressor. Băută acasă sau în oraş, cafeaua se numără printre tabieturile matinale ale multora dintre noi. Statisticile arată că, în lume, se servesc aproximativ 1,4 miliarde de căni de cafea pe zi. Consumatorii cei mai importanți sunt: SUA, Germania, Franța, Japonia și Italia. Finlandezii consumă anual 12,2 kilograme de cafea de persoană, danezii 9,4 kilograme, norvegienii 9,3 kilograme, suedezii 8,3 kilograme, germanii 7,4 kilograme italienii 5,6 kilograme, francezii 5 kilograme iar brazilienii 4,7 kilograme.

În România, consumul de cafea rămâne modest, de circa 2 kg pe cap de locuitor în fiecare an, ceva mai puțin decât media europeană de 3 kg pe cap de locuitor. Preţul final al cafelei ajunse la consumator este alcătuit din: 44,9% – impozit, taxe vamale şi costuri de transport, 23,7% – costuri la vânzare, 17,8% – costuri cu comerciantul colector și prăjirea boabelor, 8,5% – proprietarul plantației şi 5,1% – costuri salariale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.