EDUCAŢIE/CULTURĂ

13 martie: Apogeul răscoalei țărănești din anul 1907

La data de 13 martie 1907 este atins apogeul răscoalei ţărăneşti din România, flacăra răscoalei cuprinzând după zona Moldovei și zonele Munteniei şi Olteniei, unde va cunoaște o violenţă deosebit de puternică. La începutul secolului al XX-lea, în România țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea trăind din arenda pământului de la marii proprietari și foarte puțini având pământ în proprietate.
Diferența enormă dintre suprafețele de pământ deținute de marii latifundiari și cele deținute de marea masă a țăranilor a constituit cauza principală a izbucnirii răscoalei, care a început la Flămânzi în județul Botoşani și s-a extins apoi și în alte zone ale țării. Astfel, în Oltenia, principalul focar al răscoalei a fost judeţul Dolj, unde întreg judeţul a fost cuprins de răscoală, ţăranii nemaisuportând condiţiile grele impuse de moşieri şi arendaşi. Autorităţile însă erau deja în alertă şi au ordonat deschiderea focului împotriva răsculaţilor, în localități precum Băileşti, Moțăței, Plenița, iar în altele armata a folosit artileria împotriva ţăranilor, ceea ce a avut ca rezultat sute de morți şi răniți. De asemenea şi în Muntenia, mai precis în județul Vlașca, răscoala a atins apogeul la jumătatea lunii martie, iar în 52 de comune din totalul celor 96 câte avea judeţul la acea dată, țăranii au ars şi au jefuit conacele boierești și au alungat pe arendași care administrau moșiile.
Aceste acțiuni ale țăranilor răsculați au dus la intervenția în forță a armatei, care în localități precum Stăneşti, Vieru ori Hodivoaia, a folosit armele și tunurile pentru a-i împrăștia pe țărani. Au luat poziţii și au protestat împotriva intervenţiei violente a armatei, numeroşi intelectuali, precum Nicolae Iorga, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere şi alţii, care au cerut guvernului condus de Gheorghe Cantacuzino şi apoi de Dimitrie Sturza, rezolvarea grabnică a „chestiunii ţărăneşti”. Numărul țăranilor uciși în timpul răscoalei de la 1907 este însă dificil de precizat cu exactitate, chiar dacă ziarele vremii, iar mai târziu, istoriografia comunistă, scriau ca a fost vorba de „mai multe mii de țărani uciși”, niciodată nu a fost publicat un bilanț oficial a celor care şi-au pierdut viața în această răscoală.
Specialiştii dar şi oamenii vremii spuneau că răscoala de la 1907 a avut un puternic accent antisemit. Scânteia revoltei a fost aprinsă la Flămânzi, acolo unde arendaşul evreu Mochi Fischer, care avea în stăpânire( arendă), moşiile boierilor plecaţi în străinătate, a refuzat să încheie învoielile agricole cu ţăranii din Flămânzi. „În funcţie de ele ştiau câte zile trebuie să lucreze la arendaş, câte le mai rămânea pentru ogoarele lor. În funcţie de asta îşi planificau lucrările agricole. Era vital pentru ei, iar arendaşul amâna semnarea“, preciza istoricul Ştefan Cervatiuc.  Ţăranii s-au ridicat împotriva arendaşilor evrei în special, care deţineau mari proprietăţi în arendă. ” Răscoala de la 1907, din judeţul Botoşani, aşa cum o arată documentele vremii, a fost una antievreiască. Nu aveau nimic cu Guvernul sau cu boierii pământeni. Au fost moşii ale boierilor români apărate de răsculaţi. Revolta a fost îndreptată împotriva arendaşilor evrei”, adaugă Cervatiuc. Chiar şi Averescu recunoaşte că în Moldova răscoala a avut caracter antisemit, luând pe cel agrar odată ce avansa către sud însă.  ”A început în nordul Moldovei, având un caracter antisemit. Cu cât se întindea spre sud, cu atât pierdea acest caracter şi lua pe cel agrar, alimentat de agitatori străini, iar aceştia se slujeau de agenţi tineri pe care ţăranii îi numeau studenţi”, preciza Averescu în memoriul său. Răscoala de la 1907 a tras un puternic semnal de alarmă autorităţilor vremii, care au fost nevoiţi să se aplece mai ales după război asupra problemei agrare în România.