138 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României

La 17 aprilie 1880, în Monitorul Oficial nr. 90, a fost publicată Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, Banca Națională a României. Proiectul legii de înființare a primei bănci naționale din România, elaborat după legea organică a Băncii Naționale a Belgiei, a fost depus în Parlament de președintele Consiliului de Miniștri, I. C. Brătianu. Legea a fost promulgată de principele Carol I la 11 aprilie 1880, pentru ca 6 zile mai târziu să fie publicată în Monitorul Oficial.

Încă de la înființare, BNR avea privilegiul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător. Pentru operațiunile de scont ale băncii, legea prevedea o dobândă maximă de 7% ceea ce reprezenta un credit ieftin. Banca Națională a României era o societate cu capital social românesc de 30 000 000 lei, o treime din acțiuni deținând statul, iar particularii celelalte două treimi.

Prin Decretul nr. 1595/1880, principele Carol I a promulgat Statutele BNR ce reglementau  operațiunile pe care noua bancă le putea efectua și care includeau printre altele: emisiunea biletelor (de 20, 50,100, 500, 1000 lei), scontarea efectelor comerciale şi a bonurilor de tezaur, comercializarea metalelor preţioase, acordarea avansurilor pe metale preţioase, primirea de sume în cont curent şi titluri în depozit, încasarea efectelor încredinţate băncii de către particulari.

Conducerea băncii revenea Consiliului de Administrație, format dintr-un guvernator numit de Guvernul țării, ajutat de 6 directori, dintre care 4 erau aleși de Adunarea Generală, iar 2 erau numiți de Guvern. Supravegherea  operațiunilor se făcea de către 7 cenzori, 3 dintre aceștia numiți de Guvern și 4 aleși de Adunarea Generală. Primul Guvernator al Băncii Naționale a României, ales de prima Adunare Generală a acţionarilor ce a avut loc între 15 şi 17 iulie 1880, a fost Ion I. Câmpineanu. În prezent, Guvernatorul BNR este Mugur Isărescu.

Inițial, BNR a funcţionat în clădirea Senatului, de pe Bulevardul Elisabeta, lângă Primăria Capitalei. La 24 iulie 1880, Consiliul General a decis mutarea provizorie în sediul Creditului Funciar Rural din strada Colţei, unde exista spaţiul necesar pentru instalarea imprimeriei biletelor. În prezent, Banca Naţională îşi are sediul central în clădirea din strada Lipscani nr. 25, monument arhitectonic construit în perioada 1882-1889. Alte două clădiri în care se desfășoară activități ale BNR sunt  Palatul Chrissoveloni (strada Lipscani nr. 16) și  o clădire în stil neoclassic (din perioada 1938-1950) din strada Doamnei nr. 8.

La 28 noiembrie 1880, au fost puse în circulaţie primele bancnote ale BNR reprezentate de vechile bilete ipotecare, emise în baza legii din iunie 1877,  transformate în bancnote, prin aplicarea unui supratipar, în culoare galbenă sau neagră, care conţinea titulatura băncii (Banca Naţională a României), data (9 septembrie 1880), semnătura guvernatorului (I. I. Câmpineanu), a casierului (D. Bilcescu) şi a cenzorului (S. Ioanide).

Până la începutul Primului Război Mondial, BNR a susținut dezvoltarea economiei naționale, prin volumul creditelor acordate și nivelul redus al taxei scontului și a contribuit, alături de Guvern, la elaborarea legilor prin care aurul a devenit etalon monetar. Între anii 1900-1925, BNR a devent o instituție particular, deoarece statul s-a retras din acționariatul acesteia.

În timpul Războiului de Reîntregire BNR a susținut efortul de război al Guvernului, însă Administrația centrală a băncii, obligată de evenimentele militare din țară s-a refugiat la Iași, iar tezaurul băncii a fost transferat la Moscova, fără ca acesta să mai poate fi ulterior recuparat. După Marea Unire, BNR a fost nevoită să răspundă noilor provocări determinate de reîntregirea neamului, printre care: criza economică postbelică, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări.

În anul 1925, statul a revenit în acționariatul BNR și s-a implicat, alături de aceasta,  în stabilizarea monetară din 1929, în controlul comerțului cu aur și în reglementarea comerțului de bancă (începând din anul 1934). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, dar a luat măsuri și pentru a controla inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu.

În timpul regimului comunist, BNR a devenit Banca Republicii Populare Române – Bancă de Stat, iar apoi, Banca Naţională a Republicii Socialiste România și a îndeplinit un rol primordial în realizarea reformelor monetare din 1947 și 1952. După căderea comunismului, din anul 1990, BNR și-a reluat titulatura inițială, atribuțiiile sale fiind, printre altele: asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, elaborarea politicii monetare, a politicii de curs de schimb, emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României, stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia și administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Pe lângă rolul economic BNR, cea de-a 16 bancă națională înființată în lume, deține un important patrimoniu imobiliar (cele 3 clădiri în care funcționează banca),  istoric și artistic (replica ansamblului statuar Eugeniu Carada, unul dintre făuritorii statului modern roman, monumental original fiin distrus de comuniști). În ce privește patrimonial istoric al băncii, acesta este reprezentat de Biblioteca BNR (cu o importantă literatură economică) și Muzeul BNR cu o valoroasă colecție numismatică în care se găsesc: cea mai veche monedă bătută pe teritoriul României de astăzi, cei mai mici bani din hârtie tipăriți în România, cea mai numeroasă expunere de monede și medalii din aur, evoluția monedei naționale și informații inedite despre caracteristicile și utilizările aurului.

Sursă: bnr.ro.

Cristina Rusu

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.