EDUCAŢIE/CULTURĂ

150 de ani de la nașterea lui Iancu Flondor, liderul mișcării naționale pentru Bucovina

Iancu Flondor s-a născut la 3/15 august 1865, la Storojineţ, în Bucovina (azi în Ucraina), într-o familie de mari boieri din nordul Moldovei, fiind nepot de frate al lui Eudoxiu Hurmuzaki, potrivit volumului ”Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, Bucureşti, 2008).

A urmat cursurile Liceului german din Cernăuţi, pe care l-a absolvit în 1884, apoi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Viena, luându-şi doctoratul în drept în anul 1894.

Om politic, luptător pentru drepturile românilor din Bucovina, Iancu Flondor s-a implicat de timpuriu în mişcarea naţională din Bucovina, devenind unul dintre liderii acesteia. A făcut parte din grupul celor care au format un partid naţional, sub paravanul societăţii politice Concordia (martie 1892), iar ulterior, în august 1898, a devenit vicepreşedinte al grupării politice care şi-a luat denumirea de Partidul Naţional Român. Ca urmare a activităţii sale a fost ales cu unanimitate de voturi deputat în Dieta Bucovinei (1898-1904), în cadrul căreia a devenit vicepreşedinte al Clubului Român, militând pentru utilizarea limbii române în această provincie.

În august 1900 ia parte la formarea Partidului Poporal Naţional, fiind ales preşedinte al Comitetului Central, iar ulterior devine preşedinte al partidului (1901-1904). A demisionat de la conducerea Partidului Poporal Naţional deoarece nu reuşise să-şi impună proiectele politice, dar a revenit în viaţa politică în octombrie 1908, fiind ales preşedinte al unui nou partid, Partidul Creştin Social Român din Bucovina, care în ianuarie 1909 îşi schimbă denumirea în Partidul Român. Va renunţa şi la funcţia de preşedinte al Partidului Român, în noiembrie 1910, ca rezultat al neînţelegerilor cu alţi lideri politici, potrivit volumului mai sus menţionat.

A revenit în prim plan în 1918, când a avut un rol fundamental în realizarea unirii Bucovinei cu România, fiind preşedinte al Consiliului Naţional Român, apoi preşedinte al Congresului General al Bucovinei, adunare reprezentativă care avea să decidă unirea cu România.

Astfel, la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuţi, se întrunea ”Adunarea Constituantă a românilor din Bucovina” compusă din reprezentanţi ai tuturor grupărilor politice din provincie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena, primarii români din Bucovina, precum şi numeroşi intelectuali de renume. A fost ales un Consiliu Naţional, ca singur organism îndreptăţit să hotărască şi să trateze în numele poporului român din Bucovina. Din rândul său a fost ales un comitet executiv, prezidat de Iancu Flondor, cunoscut luptător pentru idealul românismului, care timp de o lună va administra această provincie, se arată în volumul ”În apărarea României Mari” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994).

La 31 octombrie/13 noiembrie 1918 se decreta ”Legea fundamentală provizorie” prin care Consiliul Naţional Român din Bucovina se afirma ca suprema şi unica putere, pe întregul teritoriu al provinciei. ”Era un nou şi hotărât pas spre împlinirea unirii cu România. Până atunci, un guvern prezidat de Iancu Flondor prelua efectiv administraţia provinciei (…)” (”În apărarea României Mari” , Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994).

Iancu Flondor a fost apoi, în perioada 18 decembrie 1918 – 15 aprilie 1919, ministru fără portofoliu însărcinat cu guvernarea Bucovinei în cadrul guvernului Ion I.C. Brătianu.

S-a stins din viaţă la 19 octombrie 1924, la Storojineţ. A fost înmormântat în cripta familiei din aceeaşi localitate, iar statul român i-a organizat funeralii naţionale, recunoscându-i astfel meritele, potrivit ”Dicţionarului biografic de istorie a României”.