Se împlinesc azi, 15 ianuarie, 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, considerat a fi, deopotrivă, și ultimul mare poet romantic european.
Mihai Eminescu s-a născut în Botoșani, Moldova, pe 15 ianuarie 1850 și a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici (tatăl) și Raluca Eminovici (mama).
A publicat un singur volum de versuri în timpul vieții, „Poesii”, în revista „Convorbirii Literare” (revista de la Iași) a societății Junimea (curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în 1863).
Odată cu moartea profesorului de limba română Aron Pumnul, elevii scot o broșură, iar acolo apare poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici, privatist.
Debutul, însă, se consideră a fi cel din perioada februarie/martie 1866, când Iosif Vulcan îi publică poezia “De-aș avea”, în revista „Familia”, cu numele de Eminescu, fără să îl întrebe pe autor. Eminescu acceptă acest nou nume și, în perioada imediat următoare va publica mai multe poezii în această revistă.
Între anii 1869 și 1872 Eminescu este student la Viena, iar între anii 1872-1874 a fost student „extraordinar” la Berlin (acolo unde Junimea i-a acordat o bursă, de 10 galbeni) și s-a înscris la mai multe cursuri din domenii diferite precum: filosofie, istorie, economie și drept.
În 1 septembrie 1874 Eminescu a fost numit director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Tot în Iași a fost profesor, suplinitor, revizor școlar și redactor la Ziarul școlar pentru județele Iași și Vaslui.
La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat, în 1877, ca redactor la cotidianul „Timpul”, organ oficial al conservatorilor, acolo unde a scris și redactat o serie întreagă de articole pe diverse teme, remarcându-se ca o voce foarte acidă în textele politice.
S-a cunoscut cu criticul literar Titu Maiorescu, Ion Creangă (pe care l-a determinat să-și scrie Amintirile și Poveștile), Iacob Negruzzi, Ioan Slavici, I. L. Caragiale, Veronica Micle, etc.
În 1883 Eminescu se îmbolnăvește și, după câteva tratamente și internări, va muri la 15 iunie 1889 (la 39 de ani) în casa de sănătate a doctorului Șuțu, din strada Plantelor, București, fiind înmormântat în cimitirul Șerban Vodă, denumit astăzi Bellu.
Opera sa este una impresionantă, multe din frumoasele lui poezii au devenit, în timp, cântece foarte cunoscute și apreciate, iar textele sale de natură politică au ecou până în contemporaneitate.
