Robert Sighiartau: ,,Noul Cod Penal e o invitație la furt și abuz în serviciu”

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, considera ca aprobarea Codului Penal, în varianta propusă de PSD-ALDE, este o invitație la fărădelegi. El precizează că PNL va utiliza toate posibilitățile pentru a împiedica intrarea în vigoare al legii.

,,Noul Cod Penal e o invitație la furt și abuz în serviciu. E o dedicație pentru infractorii din administrația publică din România.

Senatorii PSD-ALDE cu sprijinul UDMR au trecut toate modificările care au ca scop albirea infractorilor. Adică nu mai trebuie să slujim interesul public, dar putem să acționăm în interesul unui public, al unui grup de interese cu un comportament și un șef din lumea a patra.

Este inacceptabil să scoți din sertar, înainte de ședință, toate măsurile care îi apără pe infractori. Despre ce dezbatere vorbim, când această majoritatea toxică nu mai ține cont de nimic?

Vom semnala în continuare toate abuzurile și le vom cere socoteală.

Niciodată în istoria României un regim n-a fost atât de brutal, de evident, mai preocupat de salvarea infractorilor și mai indiferent față de viețile românilor, cum este acum regimul Dragnea !

Când e vorba să rezolve problemele grave din sistemul sanitar că să salveze vieți ale românilor, care mor cu zile sunt cât se poate de indiferenți, bâlbâiți și incompetenți.

Când e vorba să asigure stocuri de vaccinuri și medicamente vitale pentru cei suferinzi sunt lenți și uituci. Viețile pierdute din cauza indiferenței, a neglijenței și incompetenței cu care tratează sistemul sanitar sunt niște cifre seci pentru ei.

Când e vorba să construiască măcar câțiva kilometri de autostradă, devin brusc amnezici, acționează cu viteza melcului și se întrec în declarații voit stupide.

Doar când a fost să-l salveze pe Dragnea s-au mobilizat exemplar și au mutilat fulgerător Codul Penal. Aici au fost cât se poate de prompți, rapizi, eficienți.

Dincolo de cazul particular al lui Dragnea, prin câteva modificări scandaloase aduse Codului Penal majoritatea PSD-ALDE arată că guvernează pentru infractori, nu pentru românii cinstiți.

De astăzi, regimul Dragnea a devenit pe față Regimul protecției infractorilor”.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.