20 de ani de când eu si familia mea ne-am „globalizat”

Autor: Gabriel Purcăruș

Dupa 20 de ani…
Astăzi se implinesc exact 20 de ani de când eu si familia mea ne-am „globalizat”.

Atunci, pe 7 septembrie 1999, părăseam România cu destinația Montreal, cu lacrimi în ochi și cu un gol în stomac, neștiind ce ne așteaptă dincolo de Ocean. Atunci băieții aveau trei și jumătate, respectiv doi ani.

Astăzi suntem mai globalizati ca oricând – băiatul cel mare pe coasta de Vest a Americii, cel mic este în Japonia la poalele muntelui Fuji, iar părinții (noi adică) pendulează între Canada, Spania și România.

Globalizarea are părțile ei interesante – interacția cu diferitele culturi și societăți,noi modele de organizare socială, învățarea și practicarea altor limbi în „Real life” – la studii, muncă, afaceri, călătorii.

Fiul cel mic, la numai 22 de ani, este poliglotul familiei, cu cele cinci limbi pe care le vorbește (patru și jumătate, cum spune el, pentru că nu se consideră fluent în japoneză); fiul cel mare (24 ani) vorbește „numai” trei limbi plus cinci limbaje de programare. Ambii au călătorit până acum în peste 18 țări pe trei continente și li se pare firesc.

Am trăit în societăți unde poți urca rapid prin muncă, studii și merite personale, nu prin pile sau nepotisme, unde poți avea succes în afaceri respectând regulile jocului, nu încalcându-le, unde poți face politică fără să fii vândut vreunui sistem interlop sau vreunui lobby. Asa cum ne-am fi dorit sa fie și în România.

Dar pentru toate astea a fost un preț de plătit, pe langa eforturile de adaptare: dezrădăcinarea, stressul necunoscutului permanent, crizele eonomice, separarea de părinți, bunici sau de locurile dragi ale copilăriei plus sentimentul că nu ești nicăieri acasă.

Dacă mă interesează astăzi soarta României nu este pentru că vreau ceva de la ea, ci pentru că aș dori ca nepoții mei (dacă o să am) să se simtă bine acolo, să aibă parte de civilizație – adică administrație publică politicoasă și eficientă, șosele suficiente și curate, trenuri de mare viteză, relații sociale armoniase, prosperitate economică, școli serioase, sistem medical salubru. Da, o societate bazată pe valori creștine, pe care să le vedem în acțiuni concrete, nu declamate la megafon în timp ce scuipăm pe cei ce nu gândesc la fel.
Într-un cuvânt de șansă de a ne a realiza ca oameni la noi acasă. Oare de cine depinde asta?

Ca mine mai sunt alte câteva milioane. Mulți visează ca într-o zi să se întoarcă, și chiar să ajute România cu experiența căpătată,, dacă li s-ar da măcar senzația că ar fi doriți.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.