20 de ani de la debutul Programului editorial al Bibliotecii Județene

Se împlinesc acum, mai 2018, 20 de ani de la prima apariție editorială sub egida Bibliotecii Județene, mai precis a Dicționarului literar 1639 – 1997, al Județului Bistrița-Năsăud, la Editura Virtus Romana Rediviva, Cluj-Napoca, avându-l drept autor pe scriitorul, Teodor Tanco.

Dicționarul ,,un unicat exemplar în cercetarea românească (…) un început absolut pentru o disciplină pe care națiunile civilizate o cultivă de mult” (criticul Petru Poantă), face referire la 232 de autori și ,,se întregește și cu 30 de titluri de presă(sau cu pagini) literare, plus 5 societăți literare și cenacluri, total 267 articole și (…) 287 ilustrații foto.”

,,În mai 1998, scriitorul Teodor Tanco îmi  propunea sprijinirea editării Dicționarului literar 1639 – 1997, al Județului Bistrița-Năsăud. Cum exista un gând mai vechi al inițierii unui Program editorial al Bibliotecii Județene, mi s-a părut foarte oportun ca acesta să debuteze cu lucrarea scriitorului Teodor Tanco, drept urmare am discutat cu președintele de atunci al Consiliului Județean, Gheorghe Marinescu, și cu doamna director Olimpia Pop pentru punerea în act al proiectului, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat așa cum precizează autorul în Colofon-ul Dicționarului. De atunci, sigur, editările sub egida Bibliotecii au continuat, contribuind substanțial la promovarea culturii locale, în general, a literaturii, în special.”, a precizat fostul subprefect, azi Șef serviciu al Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud, Marcel Seserman (scriitorul Mircea Măluț).

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.