20 iulie- Armara României sărbătorește Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene Române

La 20 iulie, când românii îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie, militarii români sărbătoresc Ziua Aviației și Ziua Forțelor Aeriene Române. Cu această ocazie, în București și în alte locații din țară se desfășoară ceremonii militare și religioase, dar și  show-uri aviatice.

Aviația militară în țara noastră s-a dezvoltat începând cu anul 1893, când potrivit site-ului Forțelor Aeriene Române (http://www.roaf.ro/), s-a înfiinţat aerostaţia militară, prima subunitate aeronautică din istoria Armatei României. Primul ofiţer român care s-a specializat în folosirea baloanelor pentru informaţii a fost locotenentul Eugeniu Asachi.

Aerostaţia militară română a folosit pentru prima dată un balon de observaţie la manevrele regale din 1910, care au avut loc pe ambele maluri ale Oltului. În timpul Primului Război Mondial, baloanele au fost folosite în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.

În anul 1911, după ce Aurel Vlaicu a realizat primul avion (1910), au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar, un an mai târziu s-a creat prima şcoală de zbor şi a apărut prima lege de organizare a aeronauticii (1913).

În 1915 s-a înfiinţat Corpul de Aviaţie, pus sub conducerea locotenentului-colonel Constantin Găvănescu. Astfel, aviaţia militară a devenit o armă de sine stătătoare (până la această dată ea a fost considerată o specialitate a geniului).

În anul 1936, a fost înfiinţat Ministerul Aerului şi Marinei, cea mai înaltă formă de autonomie pe care au avut-o aviaţia şi marina. Prima personalitate care a ocupat funcţia de ministru a fost comandorul(r) ing. Radu Irimescu, veteran al Primului Război Mondial. Ministerul a fost desfiinţat în septembrie 1940.

În anul 1993, s-a înfiinţat Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forţelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spaţiului aerian al României.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.