Lună: aprilie 2018

De azi-gratuitate la biletele de tren pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi, indiferent de vârstă

Începând cu 27 aprilie, Potrivit Legii nr. 95/2018, studenţii, masteranzii şi doctoranzii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate la biletele de tren. Prin acest act normativ, se elimină limita de vârstă pentru categoriile de mai sus care pot circula gratuit cu trenul, stipulată în legislația de până acum. Cei care sunt în drept[citeşte mai mult…]

Dezbaterea „Viitorul Uniunii Europene: de la scenarii la reforme” cu participarea Ambasadorului Germaniei la UBB Cluj-Napoca

Universitatea ,,Babeș-Bolyai” ia avut ca invitați joi, 26 aprilie 2018, pe E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București și pe dl. Leonard Orban, consilier prezidențial pentru afaceri europene. Dezbaterea a vizat „Viitorul Uniunii Europene: de la scenarii la reforme”, fiind co-organizată de Institutul de Cercetări Europene și Grupul de Reflecţie[citeşte mai mult…]

Cugetarea de vineri

de Raluca Someșan Acum sunt fericită. Mi-am mâncat câinele. Era mare şi negru Şi coada lui mă strângea de gât. Acum sunt fericită Nici umbra nu i-a mai ramas. Trebuia să plece că prea a tras de mine-n orişice ceas. Sunt fericită acum cu tot cu câine. Că prea mult[citeşte mai mult…]

Astăzi la Sinagoga Bistrița TURNEUL „DE LA PAGANINI LA PIAZZOLA”

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița organizează: TURNEUL „DE LA PAGANINI LA PIAZZOLA” cu Costin Soare – Chitară În deschidere Alexandru Grecu, elev la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița. Evenimentul are loc astăzi, 27 aprilie 2018, La Sinagoga Bistrița Ora 19:00

În perioada 2 aprilie – 8 iunie 2018, selecție rezerviști voluntari ai Armatei României. În Bistrița-Năsăud sunt disponibile 223 posturi

Centrul Militar Județean Bistrița-Năsăud anunță că procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari ai Armatei României continuă în anul 2018 cu o nouă etapă de recrutare a candidaţilor pentru încadrarea funcţiilor de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi-gradaţi rezervişti voluntari, care se desfăşoară în perioada 2 aprilie – 8[citeşte mai mult…]

”American Shelf” la Arșița și Bistrița

La invitația Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, adjunctul Șefului Misiunii SUA în România, Abigail Rupp s-a întâlnit cu elevii din Arșița și Bistrița Abigail Rupp a acceptat invitația pe care i-a făcut-o Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” de a însoți miercuri, 25 aprilie, bibliobuzul bibliotecii județene în localitatea[citeşte mai mult…]

Nickel & Rose din nou la Bistrița!

Nickel & Rose (SUA) …. un duo altfel, din Milwaukee, Wisconsin gata să-şi surprindă publicul cu un stil propriu, influenţat de de blues și jazz şi nuanțat în plus cu Soul, Americana, Gypsy, muzică africană sau arabă. Johanna Rose (vocal, contrabas) și Carl Nichols (vocal, ghitară), aduc laolaltă diversele lor[citeşte mai mult…]