Lună: decembrie 2018

Cristina Iurișniți-USR: „Acordul semnat între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ în data de 29 noiembrie reprezintă o dovadă a discursului dublu şi a ipocriziei Coaliţiei PSD-ALDE”

În tot acest festivism prilejuit de sărbătoarea Centenarului, guvernanţii şi-au asumat din nou o serie de promisiuni în ceea ce priveşte educaţia. Să ne amintim însă de faptul că Guvernul PSD nu se află la primul demers de genul acesta, în 2014, premierul de atunci, Victor Ponta, asumându-şi înaintea alegerilor[citeşte mai mult…]

Viorica Dăncilă a participat la deschiderea Summit-ului Iniţiativei Central Europene

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă a participat, la 3 decembrie 2018, la Zagreb, la deschiderea Summit-ului şefilor de guverne din statele membre ale Iniţiativei Central Europene (ICE). Tema centrală a Summit-ului a fost consolidarea securităţii regionale şi promovarea dezvoltării economice, în sprijinul racordării regiunii la valorile şi practicile europene. Concret, participanţii[citeşte mai mult…]

Scrisoare pentru România mea

Autor: Ramona Strugariu Nu ţi-am scris de multă vreme. Nu am făcut-o pentru că ne-am despărţit în grabă, fără prea multe cuvinte, atunci când am plecat într-o ţară în care sufletul care doarme acum lângă mine avea o şansă la viaţă. Te-am urât un pic atunci, pentru că nu mi-am[citeşte mai mult…]

Mari scriitori români. Nicolae Labiș

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Baia, în prezent județul Suceava şi a decedat la 22 decembrie 1956, București. A fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul unei generații”. A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară[citeşte mai mult…]