ACTUALITATE, ȘTIINȚĂ/TEHNOLOGIE, DIN TRANSILVANIA, CULTURĂ

2026 – Anul „Traian Vuia” și Anul „Grigore Constantin Moisil”

Distribuire articol:

Senatul a adoptat, miercuri, două proiecte de lege care instituie 2026 drept Anul „Traian Vuia” și Anul „Grigore Constantin Moisil”.

Prima dintre propunerile legislative, pentru a-l omagia pe acest inventator român, pionier al aviației la nivel internațional, a fost semnată de opt parlamentari PNL, PSD, USR, UDMR.

„Se instituie anul 2026 ca Anul „Traian Vuia” pentru celebrarea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări de celebrare a personalității lui Traian Vuia, inclusiv evenimente culturale, educaționale și științifice, precum și activități de promovare a imaginii sale și a patrimoniului științific și istoric asociat.”

Al doilea proiect a fost semnat de 17 parlamentari de la minorități, PNL, PSD, USR și UDMR.

Potrivit expunerii de motive, în acest an se împlinesc 120 de ani de la nașterea academicianului Grigore Constantin Moisil (1906 -1973), personalitate fundamentală a științei și culturii românești, considerat pe scară largă drept părintele infomaticii românești.

„Se instituie anul 2026 ca Anul „Grigore Constantin Moisil” în semn de cinstire a memoriei și a contribuțiilor deosebite aduse de academicianul Grigore Moisil în domeniul matematicii, informaticii și al dezvoltării științei în România. Sărbătorirea Anului „Grigore Constantin Moisil” poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, precum și de către societatea civilă, persoane fizice și persoane juridice, prin organizarea și/sau participarea la programe și manifestări culturale, educative, cu caracter social sau științific.” prevede proiectul.

Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora vor putea acorda sprijin logistic și aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Senatul este primul for sesizat cu aceste proiecte, Camera Deputaților este decizională.


Distribuire articol: