Featured, ACTUALITATE, LIFESTYLE, CULTURĂ

22 aprilie-Zilei Planetei Pământ

Distribuire articol:

EARTHDAY.ORG (EDO), organizatorul la nivel mondial al Zilei Planetei Pământ a lansat în acest an „Săptămâna Pământului”, între 14 aprilie şi 22 aprilie, pentru a amplifica eforturile globale în susţinerea temei „Investeşte pentru planeta noastră”. Seria de evenimente organizate explorează problemele urgente de mediu ale Pământului şi examinează o varietate de abordări pentru a ne proteja planeta.

„Prin angajarea guvernelor, întreprinderilor, instituţiilor şi a celor peste 1 miliard de oameni care participă anual la Ziua Planetei Pământ, putem rezolva cea mai mare problemă a lumii: schimbările climatice”, a transmis Kathleen Rogers, preşedintele EARTHDAY.ORG. Acesta din urmă a mai adăugat că „există o oportunitate nelimitată de a îndrepta greşelile acţiunilor trecute şi de a construi o nouă versiune a societăţii. Dar, avem o fereastră de timp foarte scurtă şi avem nevoie ca toţi oamenii să investească în Planeta Noastră acum!”, se arată pe pagina Zilei Planetei Pământ www.earthday.org/.
Acţiunile pentru marcarea Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ au ca scop menţinerea unui aer mai curat, prin reducerea emisiile de gaze cu efect de seră la jumătate până în 2030 şi eliminarea totală a acestora până în 2050. „ActNow” este deviza campaniei Naţiunilor Unite pentru acţiunea individuală privind schimbările climatice. Fiecare dintre noi poate contribui la limitarea încălzirii globale şi poate avea grijă de planeta pe care trăim. Făcând alegeri care au efecte mai puţin dăunătoare asupra mediului, putem fi parte din soluţie şi putem influenţa schimbarea, se arată pe pagina ONU, www.un.org/.

În 1970, la prima marcare, Ziua Pământului a mobilizat 20 de milioane de americani, care îşi arătau susţinerea pentru creşterea protecţiei asupra planete noastre.

În 1990, Ziua Pământului a devenit un eveniment mondial, prin eforturile depuse de activistul Denis Hayes, reunind 200 de milioane de oameni din 141 de ţări şi aducând problemele de mediu pe scena mondială.

Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ.


Distribuire articol: