Pe 25 octombrie, în fiecare an, sărbătorim Ziua Armatei României.
Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la eliberarea teritoriului naţional ocupat ca urmare a Dictatului de la Viena.
Drept urmare, Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militarii români, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
În Bucureşti, programul activităţilor va conține, printre altele, o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, de la ora ora 10,00.
Şi în ţară vor fi desfăşurate mai multe evenimente, respectiv:
– La Bistrița, evenimentul va fi marcat printr-un ceremonial militar, programat pentru ora 14:00, în Piața Petru Rareș, iar de la ora 19:00 va avea loc ceremonia de retragere cu torțe.
– Cluj-Napoca, Monumentul „Glorie Ostaşului” Român din Piaţa Avram Iancu, ora 10,00 – depunere de coroane şi jerbe de flori, defilarea militarilor şi survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”;
– Păuliş, Monumentul Eroilor, ora 10,00 – ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori;
– Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român”, ora 15,00 – depunere de coroane şi jerbe de flori, sosirea „Ştafetei Veteranilor Invictus” şi survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”; începând cu ora 10,00, în Parcul Dendrologic din localitate va putea fi vizionată o expoziţie statică de armament, echipamente şi tehnică militară;
– Satu Mare, Monumentul Ostaşului Român, ora 17,00 – depunere de coroane şi jerbe de flori.
„După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Armatei Române a fost stabilită pentru 2 octombrie şi, din 1959, s-a impus 25 octombrie – ziua în care, se spunea, se desăvârşise eliberarea teritoriului naţional, vremelnic ocupat ca urmare a Dictatului de la Viena din august 1940. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, după lupte grele, ultima localitate românească mai importantă de la frontiera de vest a ţării a fost eliberată.”(Revista Historia)