27 de bănci nu au plătit impozit pe profit în perioada 2011-2016

Douăzeci şi şapte de bănci nu au plătit niciun impozit pe profit în ultimii şase ani, conform ziarului Bursa. Şeful Băncii Centrale a transmis, recent, conducerii MFP că ceea ce trebuie să verifice Fiscul este motivul pentru care băncile nu au făcut profit ani la rând. Mai mult decât atât, Mugur Isărescu a subliniat că autorităţile statului vor avea tot sprijinul BNR în acest demers.
Bilanţurile anuale ale băncilor sunt publice şi cunoscute, iar constatarea că, în ultimii ani, băncile nu au făcut profit este corectă, a menţionat Mugur Isărescu. Faptul că nu au plătit impozit este o formulare pe care trebuie să o facem cu atenţie, pentru că la nivelul publicului larg se va înţelege altceva, cum ar fi că băncile nu au vrut să plătească. Ele nu au plătit pentru că nu au făcut profit. Băncile plătesc impozite serioase pe salarii, pe contribuţiile sociale etc.
Acum, de ce nu au făcut profit, este o altă întrebare. Asta trebuie să se cerceteze, şi Banca Naţională sprijină prin metodele pe care le are eforturile ca bazele fiscale din contabilitatea băncilor să fie corectă. Aşa cum am mai spus în repetate rânduri, este obligaţia noastră legală ca, pe timpul supravegherii, când constatăm că nu este ceva în regulă, să raportăm organelor în drept, nu numai Ministerului de Finanţe, şi aşa facem de fiecare dată. Banca Naţională nu are niciun fel de mandat, de atribuţii, să facă propriu-zis control fiscal. Una este să faci o constatare că o instituţie nu are profit şi, deci, nu plăteşte impozit pe profit, şi alta e să te uiţi în contabilitate şi să constaţi că nu a făcut profit, pentru că unele operaţiuni au fost la marginea legii sau în afara legii.  În măsura în care asemenea constatări se vor face şi se vor dovedi, bineînţeles că Ministerul de Finanţe trebuie să acţioneze ca atare şi noi îi vom acorda tot sprijinul necesar”. Mugur Isărescu a mai spus că Fiscul ar trebui să verifice şi vânzarea de credite neperformante, ,,uneori la preţuri care ridică semne de întrebare”.

În timp ce unele bănci se laudă cu profit contabil, ele înregistrează pierderi fiscale

Una din bănci cu impozit zero în perioada 2011-2016 este Bancpost, cu toate că şi aceasta a avut profit contabil în ultimii doi ani (26 milioane lei în 2016 şi 35,24 milioane lei în 2015), potrivit datelor de pe MFP.
Banca Transilvania, societate listată la Bursă, s-a lăudat cu profit de 1,22 miliarde lei anul trecut, respectiv 2,41 miliarde lei în 2015, dar a raportat pierderi fiscale de -2,3 miliarde lei în 2016 şi de -3 miliarde lei în anul precedent.
Printre băncile care au plătit impozit pe profit în toţi cei şase ani la care ne raportăm se numără Raiffesein Bank, ING Bank şi BCR Banca pentru Locuinţe.
În aceste condiţii, aşa cum afirmă ministrul de resort, 27 de bănci nu au plătit impozit pe profit în perioada 2011-2016, deşi, aparent, nu au făcut evaziune fiscală.
sursa: bursa.ro

 

 

 

 

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.