Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace semnat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forţele Aliate (Franta, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, Romania, Serbia, Cehoslovacia) şi cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).
Pentru România, o importanţă deosebită o aveau articolele referitoare la obligaţia Germaniei de a recunoaşte noua ordine teritorială ce urma să fie stabilită prin tratatele de pace, implicit a hotărârilor plebiscitare de Unire din 27 martie/9 aprilie, 15/28 noiembrie şi 18 noiembrie/1 decembrie 1918. În problema reparaţiilor faţă de România, tratatul avea doar două dispoziţii, restul prevederilor decurgând din alte capitole cu caracter general. Germania era obligată să plătească „toate pagubele cauzate populaţiei civile a fiecăreia din Puterile Aliate şi Asociate”, cuantumul urmând a fi stabilit de o comisie. Problema reparaţiilor de război a făcut obiectul mai multor întâlniri şi aranjamente internaţionale în perioada interbelică; din nefericire, România nu a beneficiat din partea Germaniei de nicio sumă în contul pierderilor sale de război.
Tratatul este urmarea armistiţiului semnat cu luni înainte în pădurea din Compiegne, ce a pus punct luptelor. Tratatul stipula ca Germania sa-şi asume completa responsabilitate pentru declanşarea războiului şi să plătească mari compensaţii (reparaţii de război) trupelor aliate. În plus conform tratatului, Germania pierdea teritorii în faţa tărilor vecine, suferea o severă limitare a forţelor armate şi a fost deposedată de coloniile sale africane şi cele de dincolo de ocean.
Reprezentanţii noului Guvern german (Republica de la Weimar) au fost obligaţi de către învingători să semneze acest tratat, altfel luptele aveau să înceapă din nou. Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Muller, a semnat Tratatul de pace de la Versailles la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de către Liga Naţiunilor la 10 ianuarie 1920. În Germania, tratatul a cauzat un şoc, deseori resimţit ca o traumă sau un complex anti-Versailles, care, eventual, a contribuit la colapsul Republicii de la Weimar, în 1933, şi la accederea lui Adolf Hitler la putere
Tratatul prevedea crearea Ligii Naţiunilor, un ţel important pentru preşedintele american Woodrow Wilson. Liga Naţiunilor urma să arbitreze conflictele dintre naţiuni înainte ca ele să fi ajuns la război. Nu toate cele „14 puncte” ale preşedintelui Wilson au fost realizate, spre exasperarea atât a germanilor, cât şi a lui Wilson. Cu alte cuvinte, principiul naţionalităţilor s-a aplicat inconsecvent, doar atunci când convenea aliaţilor victorioşi. În cazul unor teritorii locuite în majoritate de populaţie germană s-a aplicat principiul istoric, nu cel naţional. Satisfacerea revendicărilor din partea Franţei a fost obiectivul principal în acest tratat. Alte prevederi includeau cedarea unor colonii aflate sub dominaţie germană şi pierderea unor teritorii anexate sau cucerite de către Germania anterior:
– Alsacia-Lorena (aparţinând Franţei, din secolul XVII până în 1871), prin politica expansionistă a lui Ludovic al XIV-lea, a fost redată Franţei (14.522 km2, 1.815.000 locuitori, (în 1905));
– Nordul Schleswigului, zona Tonder în Schleswig-Holstein, după Plebiscitul Schleswig, a fost redat Danemarcei (3.228 km2 sau 3.938km2);
– majoritatea teritoriului din Marea Poloniei („Provinz Posen”) şi estul regiunii Pomerania (Prusia de Vest), pe care Prusia il cucerise în Glasvandul Poloniei, au fost redate Poloniei dupa Marea Rascoală Poloneză (53.800 km2 cu 4.224.000 locuitori (in 1931), inclusiv 510 km2 si 26.000 locuitori din Silezia Superioară);
– zona Hulczyn din Silezia Superioara, a fost acordată Cehoslovaciei (316 sau 333 km2 si 49.000 locuitori);
– Estul Sileziei Superioare, după plebiscit, a fost redat Poloniei (3.214 km2 cu 965.000 locuitori);
– zona oraşelor germane Eupen şi Malmedy a fost acordată Belgiei;
– zona Soldau din Prusia de Est, incluzând (calea ferată pe ruta Varsovia-Gdansk) a fost acordată Poloniei (492 km2).
Inconsecvenţa aplicării principiilor de drept, respectiv recurgerea la argumentul naţional doar în detrimentul Germaniei, nu şi în cazul teritoriilor cu majoritate germană aflate în dispută, a dus la frustrările care au constituit samânţa celui de-al Doilea Război Mondial.
Bibliografie (surse):
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Tratate
