ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, CULTURĂ

29 septembrie 2024 – Ziua Satului Românesc

Distribuire articol:

Ziua Satului Românesc este o sărbătoare anuală, care are loc în ultima duminică a lunii septembrie. Această sărbătoare caută să celebreze satul românesc ca păstrător al identității naționale. În cadrul manifestărilor dedicate acesteia, în multe locuri ale țării se promovează obiceiurile, dansurile și muzica populară, contribuind la conservarea și transmiterea moștenirii culturale / identitare de la o generație la alta.

Spre exemplu, Parcul Etnografic “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca găzduieşte evenimentul dedicat Zilei Satului Românesc, desfăşurat ca parte a proiectului “Paşi prin timp”, pentru promovarea valorilor tradiționale, printr-o serie de manifestări culturale.

Manifestarea va cuprinde un spectacol artistic vocal-instrumental, de muzică şi joc, care reflectă viața de zi cu zi a comunităților rurale.

Vizitatorii vor putea admira şi o expoziţie de artă plastică, inspirată din lumea satului românesc, cu lucrări ce surprind frumusețea și simplitatea vieții rurale redate prin ochii tinerilor artiști.

Evenimentul din 29 septembrie 2024 face parte din proiectul “Paşi prin timp”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Scopul proiectului este de a pune în valoare patrimoniul cultural al satului românesc prin activități educative și artistice, menite să creeze punți între generații și să păstreze vie memoria tradițiilor și obiceiurilor populare.

“Paşi prin timp” s-a desfășurat în perioada iunie-octombrie 2024, și beneficiază de susținere financiară nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).


Distribuire articol: