Studenții orădeni de la specializarea IT vor avea cămine studențești noi

Primăria municipiului Oradea va construi două cămine studențești. Ele vor găzdui studenții de la specializarea în IT. Investiția face parte din masterplanul de dezvoltare a campusului universitar orășean.

Proiectanții au finalizat studiul de fezabilitate pentru cele două cămine studențești. Vor fi 243 de camere, cu doi studenți în cameră, suprafața construită desfășurată fiind de peste 10.000 de metri pătrați.

„În perioada următoare, sperăm să obținem toate avizele necesare, în așa fel încât consiliul municipal să aprobe în cursul lunii iulie indicatorii tehnico-economici. Vom organiza apoi licitația pentru proiectare și execuție, în așa fel încât în această toamnă să înceapă lucrările de construcție. Durata de execuție este estimată la un an de zile. Sper ca în toamna anului următor, studenții care vor veni la specializarea de IT la Universitatea Oradea se vor putea caza în căminele noi în condiții foarte bune. Aceste cămine sunt parte a masterplanului de dezvoltare a campusului universitar și de susținere a IT-ului orădean în anii următori”, a menționat primarul Ilie Bolojan.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.