Interviurile Nota BN. Monica Halaszi: „Lăsați copiii să vină la școală”. VIDEO

Monica Halaszi este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița. Am avut plăcerea să avem un dialog cu domnia sa despre tineri, elevi, școală, profesori și viitorul educației.

Raluca Vasiluţ: Bună ziua, dragi cititori ai publicaţiei NOTA BN, suntem astăzi alături de doamna profesoară de limba şi literature română de la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, doamna Monica Halaszi. În experienţa dumneavoastră de peste 30 de ani, cum credeţi că ar trebui să fie un dascăl, ce caliatăţi credeţi că art trebui să aibă, cum reuşiţi să îi apropiaţi pe elevi de citit şi să îi conştientizaţi de importanţa cunoaşterii?

Monica Halaszi: Un profesor, mie îmi place mai mult termenul de „profesor” decât de „dascăl”, cred că trebuie să fie responsabil. Am mai fost întrebată şi întotdeauna mi-am amintit de micul prinţ şi de secvenţa aceea cu vulpea, când vulpea spune trebuie să devii responsabil de ceea ce domesticeşti. Cred că un profesor trebuie să fie responsabil faţă de acel copil, tânăr, cu care interacţionează.

A fost o vreme în care credeam că este foarte important să mă duc în faţa elevului şi să spun „citeşte, citeşte, citeşte”. Pe urmă am citit o carte, a lui Daniel Pennac, nu este tradusă în română, în care scriitorul spunea aşa: în lumea lecturii nu este imperativ. Şi atunci mi-am spus că nu trebuie să spun elevilor „citeşte, citeşte, citeşte” ci să îi apropiu cumva de lumea cărţii prin model, prin mine, că aş putea fi un model, m-am gândit. Nu ştiu dacă am reuşit. Cred că printre elevii mei sunt cititori. Îmi doresc ca elevii din faţa mea să fie însă oameni capabili să înţeleagă ceea ce citesc, şi când spun citesc, mă refer la procesul de decodare al mesajelor. Aş vrea să fie nişte oameni care nu se lasă manipulaţi şi să se raporteze critic la ceea ce aud în spaţiul public. Acum asta e prioritatea mea.egea nr. 1/2010, considerată o lege foarte bună la momentul adoptării, cu toatea acestea a suferit peste 70 de modificări. Ce se întâmplă şi ce ar fi mai bine de făcut?

Interviurile Nota BN. Monica Halaszi: "Lăsați copiii să vină la școală"

Interviurile Nota BN. Monica Halaszi: "Lăsați copiii să vină la școală"

Publicată de Nota BN pe Luni, 9 septembrie 2019

Monica Halaszi: Lega nr. 1, elaborată în timpul ministrului Daniel Funeriu, a fost una dintre legile foarte bune ale educaţiei, cele care a încercat să pună bazele unei noi epoci în sistemul de învăţământ românesc. Sigur că au existat acolo nişte mici inadvertenţe, este şi firesc, pentru că porneşti la drum, pleci în excursie şi constaţi că ai uitat ceva acasă. Porneşti la drum cu o legea mare, serioasă şi constaţi că nu ai luat în calcul ceva şi fireşte că legea avea nevoie pe aici pe colo de nişte ajustări. Cumva au distrus baza. Vă dau un exemplu: era în legea educaţiei precizat că învăţământul gimnazial va fi de 9 clase. De fapt era un învăţământ de 10 clase, pentru că exista cu clasa pregătitoare plus 9 clase de gimnaziu, ar fi însemnat că elevul finalizează cursurile învăţământului obligatoriu la 16 ani. Era un demers, o gândire logică. La 16 ani,conform Codului Muncii, orice persoană poate să se angajeze. Prin urmare odată cu finalizarea învăţământului obligatoriu elevul intra pe piaţa muncii. A existat mereu o temere că şcolile cu învăţământ liceal nu vor avea suficienţi elevi şi atunci s-a păstrat clasa a VIII-a la gimnaziu şi clasa a IX-a la liceu. Asta a distrus de fapt tot constructul acela al legii, pentru că atunci când copilul termină şcoala la 15 ani nu poate nici să se angajeze, va trebui să continue, fie învăţământul liceal până la 16 – 17 ani, fie se îndreaptă spre o şcoală profesională, care la momentul respectiv abia se reînfinţase . şi uite aşa legea noastră a ajuns să nu mai fie ceea ce s-a dorit.

Aceeaşi problemă este şi cu examene. Legea prevedea examene din probe transdisciplinare nu monodisciplinare, nu exeman doar la română ci la română şi să zicem limbi străine. S-au elaborat multe „updatări”  ale legii care au distrus întreaga viziune a echipei care a lucrat acolo în spate. Şi e o echipă serioasă , atâta timp cât dintre mebrii echipei făcea parte domnul Mircea Micle, cred că e sufiecient să spun că era serioasă .

Raluca Vasiluţ: Doamna profesoară, probabil că şi pe fondul acestei probleme pe care aţi detaliat-o acum, România este ţara extremnelor, avem câţiva zeci de olimpici şi sute de copii care abandonează şcoala sau care nu au început-o niciodată. Cine este vinovat şi ce ar trebui să facem?

Monica Halaszi: Spunea un prieten foarte bun că noi trăim cu complexul provinciei şi întotdeauna când spune asta, el se referă la literatură. Eu fac transferul spre educaţie, noi trăim cu complexul ăsta al performanţei. Vrem performanţă, pentru că performanţa asta, materializată prin olimpiade, pentru că ne e teamă că am putea să nu fim cei mai buni, avem copii buni, dar au copii buni şi alţii. Mie mi se pare cam forţată toată presiunea asta pusă pe rezultatele de la olimpiade. Cred că la începutul carierei şi eu îmi doream să am rezultate la olimpiade cu copii mei, acum mi-am dat seama că e mult mai important altceva. Ceea ce ziceţi legat de copii care să zicem care reprezintă, şi nu vreau să fiu înţeleasă greşit, nu reprezintă din punct de vedere al inteligenţei nivelul mediu, ci reprezintă acea masă de copii pentru care lucrăm. Şcoala românească este o şcoală de masă. Pentru olimpici există centrul de excelenţă. Avem puţini olimpici în raport cu populaţia şcolară. E foarte bine că avem. Eu nu cred însă că , să zicem, un bun ministru al educaţiei trebuie să fie neapărat un fost olimpic, adică cred că un elev bun este mai bun decât un copil capabil de performanţă. Îmi asum ceea ce spun şi ştiu că nu toată lumea este de acord cu asta. Există şi elevi care nu frecventează şcoala, am văzut copii dintr-un cartier foarte sărac, nu de aici, din Constanţa, şi văzându-i am ieşit din lumea mea, nu am crezut niciodată că pot exista astfel de copii, care să stea într-o casă şi să nu aibă aproape nimic. Copiii aceea nu pot să frecventeze şcoala, nu aveau nici încălţămintea necesară pentru a merge la şcoală. Sunt foarte multe cauze care generează abandonul şcolar şi refuzul părinţilor de a-şi trimite copii la şcoală. Sunt probleme sociale şi cred că este aşa de greu să vorbeşti depre ele acum înainte de începutul anului şcolar.

Raluca Vasiluţ: Ultima întrebare este  legată de învăţământul din oraşul Bistriţa, un învăţământ de calitate, din punct de vedere al profesorilor bine pregătiţi cât şi al instituţiilor, spaţiilor dotate la ultimele standarde. Absolvenţii acestor înstituţii, ştiţi ce se întâmplă cu ei, câţi reuşesc  să îşi continue studiile, câţi pleacă din ţară, în ce măsură reuşesc să se angajeze pe piaţa muncii?

Monica Halaszi: Din fericire, la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” unde lucrez, majoritatea eleviilor se înscriu la facultate şi chiar dacă au de dat examene la facultăţile pe care şi le aleg, există un număr relativ mic de elevi care preferă să se formeze printr-o şcoală postliceală sau să facă nişte cursuri, să zicem de make-up, de fitness şi apoi să lucreze ca antrenor sau make-up artist, există şi astfel de profesii şi mi se pare firesc. Zice tatăl lui Nică, în „Aminitiri din copilărie” că de prea mulţi domni, nu o să aibă cine să ne trabă ciubotele. Păi dacă toată lumea ar fi absolvent de facultate nu am mai putea să ne ducem în niciun loc, adică eu nu m-aş mai putea duce la coafor, dacă toată lumea s-ar decide să facă avocatură sau medicină. Aşa că eu apreciez tinerii care au o pasiune într-un anumit domeniu şi decid să se formeze în domeniul respectiv. Avem elevi care merg în străinătate, de regulă să studieze nu neapărat să muncească.  În şcoala noastră nu cred că există cazuri de elevi care să se piardă, cred că avem din fiecare categorie câte ceva.

Raluca Vasiluţ: Doamna profesoară, v-aş mai ruga, acum la început de an şcolar, dacă doriţi să adresaţi un mesaj, profesorilor şi elevilor.

Monica Halaszi: Elevilor cu ei voi începe: Dragi elevi, ştiu că aţi vrea să fie vacanţa mare mult mai mare, dar ştiţi că după ce începe şcoala, lucrurile se mai  aşază, iar şcoala e mediul în care, oricât credeţi voi că nu e aşa, vă formaţi şi noi abia aşteptăm să veniţi spre noi. Nu uitaţi, va fi un an greu pentru fiecare dintre voi şi pentru fiecare dintre noi, aşa că suntem chit. Colegilor mei, dragii mei, va fi un an greu, aşa cum le-am spus elevilor vă spun şi vouă, pentru că fiecare an şcolar începe cu nişte aşteptări, se încheie cu nişte aşteptări şi între aceste două momente de aşteptare se întâmplă ceva, ce ne uzează, aşa… pe parcurs. Dar în spatele uzurii se află fiecare copil, pe care îl vom vedea noi evoluând pe parcurs. Aşa că, vă urez un an şcolar cu multe aşteptări, cu multe satisfacţii şi cu uzura firească. Nu-i chiar o urare aşa, foarte obişnuită, dar uzura asta contează şi o vedem transformată, să zicem în aur, în copiii din faţă.

Şi aş vrea să le urez ceva şi părinţilor: lăsaţi copiii să vină la şcoală!

Raluca Vasiluţ: Doamna profesoară vă mulţumesc foarte mult. Dragi cititori aceasta a fost ediţia de astăzi a interviului marca NOTA BN, până data viitoare urez tuturor elevilor şi profesorilor, un început de an cât mai bun.

Interviu realizat de: Raluca Vasiluț

FOTO/VIDEO: Maria Onofrei Burisuc

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.