ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, ECONOMIC

Producţie record pentru traderul de cereale clujean, East Grain

East Grain, trader de cereale controlat de mai mulţi antreprenori din România şi Ungaria, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 302 milioane de lei (64 mil. euro), în scădere cu 5% faţă de anul precedent, în timp ce profitul a crescut aproape de zece ori, de la 425.000 de lei, la 4,2 milioane de lei (907.000 euro), arată datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Traderul vândut anul trecut 340.000 de tone de cereale, în creştere cu 11% faţă de anul anterior, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Compania are în porto­foliu atât cereale şi seminţe olea­gi­noase (floarea-soarelui, rapiţă, soia), cât şi produse destinate fabricării nutre­ţu­rilor combinate (şroturi de soia, floarea-soarelui şi rapiţă, DDGS, tărâţe de grâu, făină furajeră etc.). East Grain are un număr mediu de 17 angajaţi, iar din 2013 până în prezent nu a mai înregistrat o scădere a cifrei de afaceri. Totuşi, anul trecut preţul cerealelor a fluctuat destul de mult, iar producţiile agricole au fost mai mici decât cele din 2018.

Compania a fost înfiinţată în 2007 şi este deţinută de East Consulting (39,2%), în spatele căreia se află compania Hodler Capital din Ungaria, YKB Capital Invest (36,58%), deţinută de Zoltan Jakab, Uptrade Global (9,76%), controlată de Attila Paszto, Vinta Capital (9,76%), LD Lead (2,44%) şi Tradico Allianz (2,44%), conform datelor confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor. Potrivit aceleaşi surse, East Grain a avut în 2018 o cotă de piaţă de 18,5% în ceea ce priveşte comerţul cu cereale în România.

Cei mai mari traderi de cereale din România sunt COFCO International (fosta Nidera), parte a grupului chinez cu acelaşi nume, ADM România Trading, parte a grupului ADM din SUA, şi Ameropa Grains, deţinut de grupul cu acelaşi nume din Elveţia, care sunt şi cei mai mari exportatori de cereale.