Marius Lazurca
ACTUALITATE, POLITICĂ

Scandal diplomatic. Atac foarte dur al ministrului de externe al Ungariei la adresa ambasadorului României

Deputatul parlamentar de opoziţie Timea Szabo (de la formațiunea „Parbeszed Magyarorszagert” – Dialog pentru Ungaria) a luat cuvântul in Parlament, luni, cu intenţia de a întreba de ce sunt măşti şi echipamente de protecţie trimise în Transilvania, în situaţia în care ele sunt necesare şi în Ungaria. Deputaţii partidelor de guvernământ, majoritari, au împiedicat-o prin aplauze pe Szabo să adreseze întrebarea. De atunci, Szabo este atacată permanent de presa proguvernamentală.

Într-un grup Whatsapp al ambasadorilor acreditaţi la Budapesta, ambasadorul României, Marius Lazurca, i-a luat apărarea lui Szabo şi i-a trimis o scrisoare în care îşi exprimă solidaritatea cu ea, exprimându-și speranţa că Timea Szabo nu va avea de suferit de pe urma insultelor care i se aduc.

În aceste condiții, șeful diplomației de la Budapesta, Peter Szijjarto, a scris, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook: „Probabil mai jos de atât nu se poate: ambasadorul român i-a luat apărarea Timeei Szabo”. Apoi continuă: „Deci Timea Szabo consideră o problemă faptul că maghiarii din Transilvania şi din secuime primesc măşti şi haine de protecţie de la patria-mamă. Iar ambasadorul român e bucuros că există în parlamentul ungar partide care gândesc astfel. Este stupefiantă atitudinea, isterică şi evident mincinoasă, a ambasadorului român, dar e şi mai ruşinos faptul că opoziţia ungară şi ambasadorul român au ajuns pe aceeaşi platformă împotriva maghiarilor din Transilvania”, a scris Peter Szijjarto.

La puţin timp după aceea, deputata Timea Szabo a publicat un comunicat în care arată: „Peter Szijjarto nu spune adevărul, pentru că nu i-am atacat pe maghiarii de peste graniţe, însă e de datoria mea să întreb unde sunt cele 20 de milioane de măşti nedistribuite încă în spitalele din Ungaria. Până în acest moment, echipamentele de protecţie ajung în spitale prin donaţii particulare şi ale primăriilor locale”.

De unde a pornit controversa?

Ministrul ungar al sănătăţii, Miklos Kasler, a trimis luni o scrisoare directorilor spitalelor din Ungaria, în care le cere să analizeze dacă în instituţia lor există medici care ar putea lucra în România, la Sf. Gheorghe sau în alte localităţi din județul Covasna, după cum informa cotidianul Nepszava.

Directorii intervievați de publicația maghiară s-au arătat însă sceptici în legătură cu scrisoarea ministrului. Unul dintre ei a declarat că scrisoarea nu e mai mult decât un gest faţă de instituţiile medicale din zonele locuite de maghiari. Un altul a spus că ideea e moartă din start, întrucât ministrul a interzis anterior ca medici peste 65 de ani să participe la asistenţa bolnavilor, ceea ce a redus substanţial numărul medicilor din sistemul de sănătate ungar.

La Sf. Gheorghe au fost trimise 39.800 de măşti, 2.200 de costume de protecţie, 400 de măşti plexi, 13.000 de mănuşi, 1.850 litri de dezinfectanţi, 425 de ochelari de protecţie. Ele sunt distribuite spitalului de urgenţă din localitate şi altor spitale, medicilor de familie şi ONG-urilor din judeţ.

Spitalul de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a primit 6.950 de măşti FFP, 19.200 de măşti chirurgicale, 350 de măşti plexi, 7.300 perechi de mănuşi, 1.100 litri de dezinfectanţi, 1.250 de costume de protecţie şi 300 de ochelari de protecţie.

Primarii celor două oraşe au mulţumit guvernului ungar pentru ajutor.

Marius Lazurca s-a născut la Timișoara în 15 martie 1971. Este căsătorit cu Mirela, de formație medic, împreună cu care are șase copii.

După studii de filologie începute în orașul natal, ambasadorul Lazurca și-a continuat studiile în Franța, la École normale supérieure și Universitatea Paris IV-Sorbona, al cărei doctor în istorie-antropologie devine în anul 2003.  Intră în viața profesională ca angajat al Facultății de Litere a Universității de Vest din Timișoara, unde predă începând cu 1997. A publicat mai multe cărți și studii în română, franceză și engleză în domeniile literaturii comparate și antropologiei istorice.

Începe cariera diplomatică în 2006, ca ambasador pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta. Între 2010 și 2016 a fost ambasador în Republica Moldova. În 6 iulie 2016, domnul Klaus Iohannis, Președintele României, l-a desemnat drept ambasador al României la Budapesta.