60 de primari merg la Bruxelles să învețe despre drumul banilor europeni

La începutul de octombrie, între 2 și 4, 60 de aleși locali, majoritatea primari, din județul Alba la Bruxelles. Invitația a fost făcută de fostul primar al municipiului Alba-Iulia, europarlamentar PNL Mircea Hava, care a menționat că toți acești oameni sunt o ”procesiune” de gospodari care reprezintă comunități pline de speranță și de hărnicie și care știu ce vor!

„Nu așteaptă “duminica loteriei”, ci sunt interesați de drumul banilor europeni care garantează dezvoltarea. I-am invitat aici pentru a lua, direct de la sursă, pulsul Europei și pentru a face auzită vocea fiecărui om din comunitățile pe care le reprezintă, dar si pentru a spune ce au de oferit Europei. Problemele lor trebuie inventariate, documentate și rezolvate.

Ca fost primar și actual europarlamentar, e de datoria mea să mă asigur că oamenii din Alba vor parcurge distanța cea mai scurta între proiecte și finanțări europene. Fie că vorbim despre cele mai actuale informații legate de viitoarele politici de dezvoltare regională sau despre cum se profilează oportunitățile în zona rurală. Îi mulțumesc lui Rares Bogdan care s-a alăturat acestui demers, cu promisiunea că în calendarul nostru își vor face loc tot mai multe astfel de întâlniri cu cei care ne-au trimis aici: de la societate civilă, oameni de afaceri, reprezentanți ai administrației sau profesioniști din alte domenii. Acesta e doar începutul angajamentului meu: de a asculta ce au de spus cei de acasă și de a împinge fiecare șansă de dezvoltare spre Alba!”, a precizat Mircea Hava.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.