autobuze electrice Primăria Braşov producător ceh
DIN TRANSILVANIA, ECONOMIC

20 de autobuze electrice vor fi livrate Primăriei Braşov de către un producător ceh

Producătorul ceh de autobuze, troleibuze şi autocare SOR Libchavy s.r.o. va livra 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8 metri şi 10 autobuze de 12 metri) municipiului Braşov, contract de 48 mil. lei (aproximativ 10 mil. euro), plus TVA, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Braşov. Compania cehă are semnat deja un contract de peste 75,5 mil. lei (15,9 mil. euro), fără TVA, cu primăria Braşov, pentru livrare a 32 de autobuze electrice.

”Am semnat raportul procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie a 20 de autobuze electrice. Câştigătorul licitaţiei este firma SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziţie pentru celelalte 32 de autobuze electrice, achiziţionate tot cu finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Odată cu semnarea contractului, sper ca cei din Cehia să pregătească faza de producţie, astfel încât să existe o continuitate în producerea şi livrarea către operatorul de transport a tuturor celor 52 de autobuze”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Braşov, într-un comunicat de presă. Investiţia este finanţată printr-un proiect european de 109,6 mil. lei, care mai prevede achiziţia, în total, a 52 de autobuze electrice de mici dimensiuni.