DIN TRANSILVANIA
La Oradea au avut loc alegerile interne ale PNL Bihor unde au participat o serie de lideri ai partidului, mulți susținători ai premierului Florin Cîțu.
Ilie Bolojan a fost reales președinte alături de o nouă echipă: Florin Birta, primarul municipiului Oradea – prim-vicepreședinte, Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor – prim-vicepreședinte, Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor – secretarul general al organizației, 13 vicepreședinți și 15 membri.
Ilie Bolojan: Mulțumesc primarilor, consilierilor și tuturor membrilor noștri care au contribuit la rezultatele bune pe care le-am obținut în alegerile de anul trecut. Prioritatea noastră în anii următori va fi buna guvernare locală: să nu risipim banii publici, să atragem cât mai multe investiții în județ, să creăm condiții pentru dezvoltare și să-i respectăm pe bihoreni.
Vom face tot ce depinde de noi pentru a ne respecta angajamentele și pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susținut și ne-au votat.
La evenimentul de ieri ne-au onorat cu prezența colegii din conducerea PNL și din județele vecine. Le mulțumesc și lor pentru parteneriatele pe care le-am realizat în acești ani și pentru susținerea proiectelor județului Bihor.