Azi se împlinesc, 85 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă.
Pe 1 aprilie 1941, peste 5.000 de români din Bucovina de Nord, ocupată de Uniunea Sovietică, au pornit spre România.
Agitatorii sovietici au răspândit zvonul că se deschide frontiera. Era de fapt o capcană, un test de loialitate față de Uniunea Sovietică. Un test pe care românii nu l-au trecut. Astfel, o coloană de aproape 3 000 de bucovineni îmbrăcați în alb, cu preoți în față, cu icoane și steaguri a pornit spre graniță.
Această mulțime s-a întâlnit cu alţi români proveniți din 43 de localități ale Văii Siretului. Aceștia au cântat pe parcursul întregului drum melodii patriotice și sperau să înduioșeze autoritățile sovietice prin numărul impresionant și atitudinea lor pașnică.
Ofițerii NKVD-ului i-a întâmpinat pe români, transmiţându-le că pot pleca spre graniţă fără griji. Practic, le-au dat de înţeles că nu vor fi opriți de grăniceri.
Coloana românilor se întindea pe doi kilometri. Drumul urmat de mulţime ducea printr-o zonă împădurită. La ieșirea din aceasta, în poiana Varniței, la Fântâna Albă, mulțimea a fost întâmpinată de o patrulă de grăniceri care le-a cerut românilor să se oprească.
Cei peste 5 000 de români au ignorat însă avertismentul, având convingerea că nu vor păţi nimic, după cum chiar ofiţerii N.K.V.D. le-a transmis. Oamenii şi-au continuat drumul, coloana fiind condusă inclusiv de un steag alb, ce sugera caracterul pașnic al manifestației.
Grănicerii ruși nu au stat pe gânduri şi au deschis foc cu mitralierele secerându-i pe români.
Unii români s-au aruncat în Siret și au murit înecați. Alții au fost vânați prin pădure și omorâți cu bestialitate de către grăniceri. O parte dintre răniți, inclusiv femei şi copii, au fost legați şi târâţi către gropile comune săpate în prealabil. Mulţi dintre ei au fost aruncaţi de vii. Aceste gropi reprezintă o dovadă incontestabilă a faptului că masacrul fusese premeditat și executat cu sânge rece.
Numărul exact al victimelor de la Fântâna Albă nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată.
După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12/13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan, unde majoritatea au murit.
În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să treacă în România, pentru a nu sta sub ocupația bolșevică.
