9 martie-Ziua celor 40 de Mucenici

În ziua mucenicilor, în credinţa populară, se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinţilor Mucenici 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, şi sunt copţi din aluat de cozonac şi apoi unşi cu miere şi nucă.

Începutul primăverii, marcat de ziua Măcinicilor este evidenţiat şi de alte numeroase obiceiuri, credinţe şi practici magice: credinţa că în noaptea de Măcinici se deschid mormintele şi Porţile Raiului, aşteptarea spiritelor morţilor cu focuri aprinse şi mese întinse; obiceiul aprinderii focurilor rituale sacrificiale, de purificare a spaţiului şi de sprijinire a Soarelui într-un moment de cumpănă, când ziua devine egală cu noaptea; purificarea oamenilor, vitelor şi construcţiilor prin afumarea lor cu tămâie, cârpe aprinse şi apă sfinţită; protecţia magică a casei şi anexelor gospodăreşti prin presărarea cenuşii de la focurile aprinse la Măcinici; efectuarea unor observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului; „retezarea stupilor” şi scoaterea lor de la iernat; tăierea primelor corzi de viţă de vie şi altele.

Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici – Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină.

Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.

Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşte; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.

În credinţele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe” (murea Baba-Dochia), care semnificau iarna şi începea şirul zilelor „moşilor”, ce marcau începutul zilelor agricole.

Sfinții 40 de Mucenici sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe data de 9 martie. Cei 40 de mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor și erau soldati creștini și fceau parte din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia.  Aceștia nu erau doar români de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.

Aflând despre credința lor, Agricolă, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnitați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: ,,Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușureaz-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzește apa și ca o cunună din cele 40, pogorate peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.

Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia să fie lipsit de credința în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.