A fost inaugurat primul atelier şcolar din Sălaj destinat elevilor din învăţământul profesional dual

Primul atelier şcolar din Sălaj destinat elevilor din învăţământul profesional dual a fost inaugurat joi, la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Michele Ramis, şi a reprezentaţilor autorităţilor locale şi ai companiei Michelin.

Atelierul, cu specialitatea mecanică, a fost realizat printr-o colaborare a instituţiei şcolare cu autorităţile locale şi judeţene, cu sprijin din partea companiei producătoare de anvelope şi a ambasadei Franţei.

„Proiectul este unul important pentru noi din toate punctele de vedere, pentru că înseamnă creşterea nivelului educaţiei în Zalău, în încercarea de a reţine din ce în ce mai mult tinerii talentaţi în zona noastră. Bineînţeles că, pentru acompanierea, din punct de vedere calitativ, a acestui proiect, a fost necesară implicarea noastră, alături de Fundaţia Michelin, pentru a sprijini acest demers. Ne aflăm acum într-o sală de laborator care a fost renovată cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, care ne-au pus la dispoziţie acest spaţiu, astfel încât, împreună cu Fundaţia Michelin, în acord cu programa de învăţământ, să derulăm un program de echipare a acestui laborator, care va dura trei ani. În fiecare dintre cei ani şcolari punem la dispoziţie materiale noi, prin care laboratorul să fie corect echipat pentru a răspunde cerinţelor programei şcolare”, a precizat Cristian Lazăr, director de resurse umane în cadrul fabricii de anvelope de la Zalău.

Acesta a adăgat faptul că elevii din învăţământul profesional dual vor merge în laboratoarele şi atelierele fabricii pentru a practica şi exersa ceea ce învaţă pe băncile şcolii.

Astfel, directorul liceului, Dana Rus, a precizat faptul că în acest an există o grupă de 14 elevi pentru învăţământul dual, dar numărul acestora va creşte în viitorul an şcolar.

„Este o formă nouă de învăţământ în judeţul Sălaj şi doar în şcoala noastră, iar pentru anul şcolar viitor am în planul de şcolarizare un număr de 46 de locuri pentru învăţământul dual, la trei calificări: mecanică, electro-mecanică şi tâmplar universal. Agenţii economici şi, în special, compania producătoare ne susţin în toate activităţile. Le mulţumim şi sperăm într-o colaborare fructuoasă şi pe viitor”, a menţionat Dana Rus.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi interior

Ambasadorului Franţei în România, Michele Ramis, a precizat că astfel de proiecte sunt un câştig pentru toate părţile implicate şi ajută tinerii să rămână în ţară.

„Sunt foarte fericită că mă aflu astăzi aici, la Zalău, pentru că am venit să salut un parteneriat din care toată lumea câştigă. Este un parteneriat din care toată lumea are de câştigat pentru că diverşi actori s-au raliat pentru beneficiul tuturor: autorităţi locale, pe de o parte, judeţul şi primăria, compania producătoare de anvelope, instituţia şcolară, la care ne-am alăturat şi noi pentru că interesul judeţului, al nostru, al tinerilor, este de a oferi un parcurs interesant, printr-o formare profesională, astfel încât companiile să poată recruta noi angajaţi şi pentru ca în regiune tinerii să-şi găsească un loc de muncă, să nu plece în străinătate, să rămână aici.”, a conchis Michele Ramis.

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare

Este posibil ca imaginea să conţină: 9 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.