Adrian Papahagi: Trebuie să fii extrem de ticălos sau de incult pentru a confunda creștin-democrația și conservatorismul cu fascismul

Profesorul Adrian Papahagi se arată extrem de nemulţumit faţă de aprecierile multora din spaţiul public, care pun egalitate între fascişti şi creştin democraţi. El consideră că actualele formaţiuni de stânga promoveayă mai clar o ideologie asemănătoare prin păgânism şi colectivism

„Creștin-democrații și conservatorii sunt tot atât de fasciști ca Luigi Sturzo, fondatorul creștin-democrației italiene, exilat în 1924 la Londra pentru că s-a opus lui Mussolini; tot atât de fasciști precum Konrad Adenauer, eliminat din viața politică, persecutat și arestat în numeroase rânduri de regimul lui Hitler; tot atât de fasciști precum Charles de Gaulle, conducătorul în exil al Franței libere; tot atât de fasciști ca Grigore Gafencu, care s-a străduit să evite alianța României cu puterile Axei, opunându-se totodată comunismului sovietic; în fine, tot atât de fasciști ca Churchill, care a învins fascismul și nazismul.

Fascismul, nazismul și comunismul sunt ideologii moderne neo-păgâne sau atee, deci anticreștine; colectiviste, deci antipersonaliste; progresiste, deci anticonservatoare.

Progresismul actual seamănă în schimb foarte mult cu fascismul și comunismul: e păgân sau ateu, utopic, colectivist și intolerant”, a precizat Papahagi pe pagina sa de socializare.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.