ECONOMIC

Afaceri locale de succes. Roxar Lactate

Povestea lactatelor Roxar a început în 1997, când Marcel Gîrda a fost disponibilizat de la mina unde lucra. Astfel, Marcel şi Liliana Gîrda, cu salariile primite şi un credit bancar şi au clădit o afacere în garajul casei, unde şi-au făcut o mică secţie de prelucrare a laptelui, din dorinţa de  a valorifica laptele obţinut din ferma proprie, scrie Ziarul Financiar. Astăzi, în business sunt implicaţi şi cei trei copii ai familiei, iar produsele sunt vândute în magazinele Cora.

foto: târg Berlin

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, mâncare

”Primul produs fabricat a fost telemeaua. În prima zi unitatea Roxar a prelucrat 138 de litri de lapte, dar pe măsură ce timpul a trecut, a crescuut şi cererea de lactate pe piaţă şi am luat astfel decizia diversificării produselor şi  lărgirea pieţei de distribuţie, cât şi extinderea zonelor de colectare de lapte“, a declarat Liliana Gîrda, cofondatoarea companiei Roxar Prod Com, citată de ZF.

În 2007, compania a obţinut foduri europene prin programul SAPARD, prin care a modernizat fabrica şi au mărit capacitatea de prelucrare a laptelui.

Compania are un magazin de desfacere în curtea fabricii, unde comercializează atât produse sub propriul brand, cât şi sub brandurile altor producători. Reprezentanţii firmei spun că au reuşit să-şi menţină clienţii de la început datorită seriozităţii, dar şi implicării lor în activitatea echipei.

Cu toate acestea, procesatorii recunosc că este tot mai greu să obţină materie primă la un preţ bun, pentru a rămâne competitivi pe piaţă, deoarece gospodarii nu se mai ocupă cu creşterea vacilor.

Fabrica se întinde pe o suprafaţă de 1.400 metri pătraţi, iar compania are 60 de salariaţi. Anul trecut, cifra de afaceri a Roxar Prod Com din vânzarea lactatelor a fost de 11,2 milioane de lei (2,4 milioane de euro), iar profitul net a fost de aproape un milion de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe.