DIN TRANSILVANIA, CULTURĂ

Alba: Expoziţie dedicată împlinirii a 102 ani de la Încoronarea Regilor Ferdinand şi Maria

Distribuire articol:

Ceasul de buzunar tip hunter, din aur de 14K, al regelui Carol I, cartea „Meine Ruh”, scrisă de Regina Elisabeta sub pseudonimul Carmen Sylva, publicată la Berlin, în anul 1901, şi setul de toaletă al Reginei Maria se numără printre piesele care vor fi expuse, timp de o lună, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, în cadrul unei expoziţii organizate în contextul împlinirii a 102 ani de la Încoronarea de la Alba Iulia.
Potrivit unui comunicat, în perioada 15 octombrie-17 noiembrie, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia este disponibilă expoziţia „Poveste în imagini: o biserică pentru Regii României Mari”.
Realizată în colaborare cu Casa de Licitaţii Historic şi desfăşurată în şase săli din Palatul Principilor Transilvaniei, expoziţia urmăreşte trei fire narative, respectiv povestea de viaţă a arhitectului Victor Ştefănescu, construcţia, în timp record, a lăcaşului de cult în care a avut loc ceremonia Încoronării şi desfăşurarea Încoronării din 15 octombrie 1922.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text
Vor fi expuse, de asemenea, tablouri, fotografii de epocă, cărţi cu semnătura suveranilor, parte din corespondenţa familiei regale, obiecte personale şi onorifice.
Evenimentul care a avut loc la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, a consfinţit actul istoric de la 1 Decembrie 1918.
Zeci de mii de persoane, printre care reprezentanţi ai corpului diplomatic, trimişi speciali din mai multe ţări şi jurnalişti străini, au fost prezente în urmă cu 102 de ani, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, la încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria.
Încoronarea ar fi trebuit să aibă loc cu un an mai devreme, în 28 septembrie 1921, dată care corespundea zilei urcării pe tron a Regelui Ferdinand, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice. De altfel, şi la 15 octombrie 1922, la Încoronare, au absentat liderii unor partide politice din Opoziţie.


Distribuire articol: