OPINII

Alegeri la PNL !

Evenimentul politic al anului va fi Congresul PNL, care va alege o nouă (sau veche) conducere a partidului pentru următorul ciclu de alegeri.

Vor avea loc alegeri și în PSD și USR PLUS dar nu e aceeași miză. Indiferent că va ieși președinte Dacian Cioloș sau Dan Barna, lucrurile vor rămâne cam la fel în noul partid rezultat din fuziunea USR PLUS. La PSD jocurile par făcute, foarte probabil că se va merge pe o soluție negociată între actualii conducători la nivel central cu Marcel Ciolacu președinte.

PNL traversează din nou o criză politică. Deși nu pare, lucrurile în partid sunt foarte complicate. Ludovic Orban, singurul candidat anunțat oficial, pare să aibă totul dar s-ar putea să rămână cu nimic.

În ultimele săptămâni unii președinți de filiale județene ale PNL au anunțat că îl susțin pe Ludovic Orban pentru un viitor mandat de președinte. Au adunat membrii filialelor și le-au cerut votul de susținere. Pentru cei care au exersat politica locală nu e o surpriză modul în care se fac mișcările astea. Se știe că foarte mulți membri sunt în zona de confort și le e comod să dea astfel de voturi celor care sunt la putere. Mai ales dacă li se cere. Votează și gata că doar votul e consultativ.
 
Ce merită să fie consemnat în acest moment și e foarte important. La PNL se invocă mereu libertatea de a alege, însă lucrurile merg într-o direcție total nedemocratică. În felul în care văd unii lucrurile ar trebui să meargă la Congresul PNL doar președinții de filiale cu tolba de voturi, fiindcă delegații au deja constrângerea unui vot dat în Biroul Județean. Tot ca o paranteză, unora li se sugerează, pe o anumită tonalitate și foarte frecvent, să dea astfel de susțineri și e destul de publică acțiunea, știută deja în interior.
 
Problema nu e la ei, e la cei care le cer să voteze. De multe ori astfel de acțiuni arată disperarea grupului cu pricina. 
 
Nu știu cum se vede din interior dar de afară mișcarea arată destul de ridicol. Ca o paranteză, PNL a pierdut alegerile parlamentare nu le-a câștigat. Elementul de noutate pentru alegerile interne care vor avea loc e următorul. Susținătorii lui Bușoi din 2017 sunt de partea lui Ludovic Orban, iar cei care l-au făcut președinte în 2017 nu se grăbesc deloc să-i mai acorde încredere pentru un viitor mandat, dimpotrivă.
 
Ar mai fi de adăugat ceva extrem de important, o mișcare care astăzi nu produce efecte, dar care ar pune partidul și membri săi într-o postură extrem de nefavorabilă, chiar jenantă și anume: Ce se întâmplă dacă actualul premier își va anunța candidatura pentru funcția de președinte după ce toate filialele județene au dat voturi de susținere pentru Orban? Ce s-ar întâmpla dacă Ilie Bolojan și-ar anunța candidatura pentru a fi președinte al PNL?
Ce direcție va lua PNL? Va merge spre trecut sau va opta pentru performanță ?
Nu întreb cu cine ar vota unii sau alții, dar un vot împotriva actualului premier e un fel de vot împotriva Guvernului, un vot împotriva lui Ilie Bolojan e un vot împotriva performanței în administrația locală. Deci cum ar fi? Doar întreb.