Alegeri locale în Republica Moldova

Cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova își aleg duminică primarii şi consilierii. Pentru alegerile locale generale au fost amenajate 1.969 de secţii de votare deschise între orele 07.00 şi 21.00.

Alegătorii pot vota la alegerile locale generale cu buletinul de identitate sau cu buletinul de identitate provizoriu ce atestă cetăţenia Republicii Moldova.

Pentru alegerile locale generale de duminică au fost tipărite peste 7,8 milioane de buletine de vot, la urne fiind aşteptaţi aproape 3,3 milioane de alegători. De asemenea, au fost acreditaţi de către CEC 1.600 de observatori naţionali şi 145 internaţionali. La fel ca la ultimele alegeri parlamentare în secţii va funcţiona Sistemul de înregistrare video.

Pentru cele 898 de posturi de primar şi 11.580 de consilieri locali concurează ceva mai mult de 54 de mii de candidaţi, dintre care 3.761 pentru funcţia de edil. În acest an, sunt mai puţini candidaţi decât la localele din 2015, când au fost aproape 68 de mii de concurenţi, potrivit Radio Chişinău.

Totodată, duminică au loc şi alegeri parlamentare noi în patru circumscripţii uninominale, pentru care au fost tipărite aproximativ jumătate de milion de buletine de vot. Pentru cele patru mandate de deputat vacante, s-au înscris în cursa electorală 29 de candidaţi.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.