ACTUALITATE

Alegeri prezidențiale în Belarus. Ultimul dictator al Europei câștigă cu aproape 80% din voturi

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a obţinut 79,7% de voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit unui sondaj oficial realizat la ieşirea din birourile electorale, în timp ce candidata surpriză a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6% din sufragii, relatează AFP.

Unii susţinători ai candidatei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, au organizat festivităţi neoficiale pentru a-i sărbători victoria în alegeri la Minsk, în primele ore ale zilei de luni. Ea a refuzat să accepte înfrângerea, în timp ce media de stat a anunţat că Lukaşenko ar fi obţinut peste trei sferturi din voturi cu numărătoarea încă în curs de desfăşurare, iar sondajele independente arătau că conducea Tihanovskaia în rezultate.

La câteva ore după închiderea urnelor, comisia electorală nu a publicat niciun rezultat oficial. În timp ce protestele au izbucnit în capitală precum şi în alte oraşe, cu zeci de mii de persoane prezente, Tihanovskaia a chemat la pace şi a cerut forţelor de securitate să se abţină de la violenţă. “Aş dori să reamintesc poliţiei şi armatei că fac parte din publicul nostru”, a declarat ea, potrivit personalului său de campanie. “Ştiu că poporul belarus se va trezi mâine într-o nouă ţară”, a spus Tihanovskaia.