POLITICĂ

Alegeri strânse în Cehia, rezultat surprinzător

Premierul ceh, Andrej Babis, a pierdut alegerile din Cehia. El se va întâlni cu preşedintele Milos Zeman, aliatul său, pentru a vedea cum se va putea menţine la putere. Alianţa de centru-dreapta „Împreună”, formată din Partidul Democrat Civic şi Uniunea Creştin-Democrată, a obţinut 72 de locuri, după ce a luat 27.78% din voturi, informează AFP. Victoria este la un singur mandat în faţa partidului ANO, condus de premierul miliardar Andrej Babis, care va primi 71 de mandate, după ce a strâns 27.14% din voturi.

Pentru formarea viitoarei majorităţi, „Împreună” are nevoie să se alieze cu Partidul Piraţilor, un partid antisistem şi cu mişcarea centristă a Primarilor şi Independenţilor (STAN). Dacă acest lucru s-ar realiza, viitoarea Coaliţie ar obţine 108 mandate din cele 200. Andrej Babis mizează însă pe preşedintele ceh. Milos Zeman a declarat înaintea alegerilor că Babis va avea prima şansă să poarte negocieri pentru formarea viitorului Cabinet, insistând că va face altfel doar dacă un partid, nu o alianţă, va câştiga alegerile.   Preşedintele şi premierul urmează să se întâlnească astăzi pentru a discuta strategia politică pe care o vor aborda. Babis a câştigat alegerile din 2017, dar a avut nevoie de nouă luni pentru a-şi impune guvernul minoritar.

Pentru prima dată de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, comuniştii nu vor fi prezenţi în Parlament. Ei nu au trecut pragul electoral.

foto: pagina Facebook, Andrej Babis