Alegerile parlamentare (falsificate) din 1946. Pasul decisiv făcut de comunişti în preluarea puterii

Autor: Alin Seserman

Cine are impresia că libertatea cetăţenilor nu se mai poate pierde se înşală. Bunicii noştri au trăit anii în care libertatea le-a fost luată prin „alegeri libere”. România în anii interbelici era România de astăzi, cu magazine şi proprietăţi private, cu profesii liberale bine dezvoltate. Era o efervescenţă economică aşa cum se întâmplă astăzi.

Regimurile dictatoriale nu mai vin prin mari revoluţii, ele se instaurează încet, prin legi şi prin alegeri libere, dominate însă de absenteism şi mobilizare mare a claselor avantajate de aparatul de stat.

Cetăţenii nu pot duce lupte îndelungate pentru democraţie, iar de acest lucru, autoritariştii au profitat mereu.

Astăzi, România nu este departe de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 70 de ani.

Alegerile parlamentare din România din 1946 au fost convocate pe 19 noiembrie 1946. Unele estimări arată că Partidul Naţionl Ţărănesc  a câştigat detaşat alegerile cu peste 60%. Rezultatele oficiale i-au dat câștigători pe comuniștii români (PCR) și pe aliații lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD).

Blocul Partidelor Democrate, alianța electorală care forma guvernul de stânga al prim-ministrului dr. Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor (formațiunea politică a prim-ministrului) şi Partidul Național Liberal-Tătărescu.

Istoricii sunt de acord în general că BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare și a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – PNL, și PNȚ. Deși există unele discuții în contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD și aliații lui nu au câștigat mai mult de 40% din totalul voturilor. Probabilitatea e mare ca PNȚ să fi câștigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianță cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfințeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliații), PNȚ, 32 de mandate iar PNL doar 3.

Alegerile din România din 1946, convocate la scurtă vreme după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în condițiile prezenței trupelor de ocupație sovietice în țară, au avut caracteristici asemănătoare cu procesele electorale din celelalte țări ocupate de Armata Roșie, care aveau să devină în scurtă vreme ceea ce se va numi mai târziu Blocul răsăritean.

Ca urmare, regele Mihai I a refuzat să semneze decretele-lege emise de guvern prin așa numita Grevă regală. Pe 8 noiembrie 1945, o demonstrație în sprijinul regelui, convocată cu ocazia zilei Sfântului Mihail, a fost reprimată de autorități. Decretând că evenimentul era nici mai mult nici mai puțin decât o tentativă de lovitură de stat, autoritățile au hotărât să deschidă focul asupra mulțimii adunate în fața Palatului Regal, ucigând până la 10 demonstranți.

După ieșirea din rândul Axei, partidele de stânga și-au crescut aderenții de mai multe ori. Comuniștii, care-și ținuseră prima lor conferință legală în octombrie 1945, au început o campanie masivă de recrutări. Până în 1947, numărul comuniștilor a crescut de la 1.000 în 1944 la mai mult de 700.000 în 1947.

În mod similar, în noiembrie 1946, efectivele Frontului Plugarilor prezidat de Groza erau estimate la 1.000.000 – 1.500.000 de membri. În această perioadă, documentele de arhivă arătau că BPD conta ca între 60-65% din voturile pe care sperau să le obțină să vină din partea electoratului Frontului Plugarilor. Până la momentul alegerilor, Frontul condus de Groza fusese supus la numeroase presiuni pentru sprijinirea programului comunist, după o scurtă perioadă de conflict, datorată opoziției frontiștilor la programul declarat al comuniștilor pentru colectivizarea agriculturii.

Partidul Social Democrat care fusese atras într-o colaborare strânsă cu PCR-ul încă din anul 1944 (ca parte a Frontului Unic Muncitoresc), a avut de asemenea parte de o creștere constantă a efectivelor. Constantin Titel Petrescu și sprijinitorii săi aveau să înființeze un mic partid, care se declara moștenitorul de drept al social-democrației române. Liderul comunist Ana Pauker nota cu insatisfacție că unii dintre membrii Partidului Social Democrat erau în continuare ostili comuniștilor; era vorba în principal de intelectualii din partid și de mulți membri de rând.

Partidul Național Liberal-Tătărescu, care se autodeclara reprezentantul clasei de mijloc și sprijinitorul capitalismului, avea cu PCR o relație tensionată.

În conformitate cu documente din epocă ale comuniștilor, Uniunea Populară Maghiară (UPM/MNSz), reprezentantul minorității maghiare, avea relații relativ tensionate cu PCR-ul, fiind suspectată de „șovinism. Pentru comuniști era însă foarte folositor să păstreze relații cât mai bune cu UPM-ul, pentru asigurarea securității Transilvaniei de Nord. Alt grup etnic din cadrul BPD era Comitetul Evreiesc, apărut pe 22 aprilie 1946, după ce elemente comuniste se infiltraseră în corpurile reprezentative ale evreilor români.

În acele timpuri, elementele de stânga sau comuniste se infiltraseră în cea mai mare parte a instituțiilor media și de cultură. La un moment dat, generalul sovietic Ivan Susaikov l-a avertizat pe Nicolae Carandino, editorul-șef al ziarului de partid al țărăniștilor Dreptatea, să-și tempereze tonul criticilor la adresa BPD-ului, amintind că „… guvernul Groza este Rusia Sovietică însăși”.

Noua legislație electorală a fost concepută pentru lărgirea dreptului la „votul universal masculin”, proclamând dreptul la vot al tuturor cetățenilor care împliniseră vârsta de 21 de ani, inclusiv al militarilor activi, cu limitarea sus-numitului drept al persoanelor care deținuseră funcții importante pe vremea dictaturii Conducătorului Statului, mareșalului Ion Antonescu.

În preajma alegerilor, cabinetul lui Groza avea controlul complet asupra administrației publice la nivel central și local și controla toate canalele de comunicație dintre organele administrației și populație.

Un raport al Ambasadei Sovietice din București din 15 august 1946 îl informa pe Andrei Vîșinski asupra modificărilor aduse legii electorale și nota faptul că liderii partidelor istorice, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, îl rugaseră pe regele Mihai să nu aprobe noile prevederi. Celor două partide nu li se permisese să aibă nicio contribuție la elaborarea noii legislații.

Perioadele campaniei electorale și a alegerilor propriu zis au fost marcate de violențe și acțiuni de intimidare generală executate de detașamente ale BPD-ului. Într-un caz, la Pitești, membrii BPD au ucis un lider local al PNȚ-ului.

Încă de la începutul campaniei electorale, toate resursele statului au fost mobilizate în ajutorul BPD-ului. Cifrele amintite de Victor Frunză includ, printre alte investiții, peste 4 milioane de broșuri de propagandă, 28 de milioane de foi volante, 8,6 milioane de caricaturi tipărite și 6,6 milioane de afișe.

În România începea instaurarea efectivă a comunismului.

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.