LIFESTYLE

Duminica în Munții Rodnei. Cu marmote și capre negre. FOTO

E dumincă dimineață, și eu sunt sus, pe munte. Am pornit din Rodna pe la patru și jumătate, prin negură, chitit fiind să ajung la Ineu, sperând să mai îmi pot desfăta simțurile pe întinsele și rozele câmpii ale muntelui, printre tufele arzând-șerpuitor de rhododendron… Și cum, uneori, drumul este cel puțin la fel de important ca și destinația, am făcut câteva popasuri scurte, ca să admir marea care se scurgea încet peste creste, sau munții mei dragi cu capul în nori…

La Ineu…puzderie de oameni. Veniți, ca și mine, să-și încarce bateriile și să-și limpezească sufletul… Și cum eu tocmai mă întâlnisem cu un prieten care a furat răsăritul Soarelui și l-a închis în minunate fotografii, am aflat astfel că nu prea mai e rhododendron la lacul Lala Mic, acolo unde îmi propusesem eu să ajung. Așa că mi-am zis că unde nu e rhododendron poate sunt capre negre…deci rucsacul în spate, camera foto în mână și cu avânt pionieresc înainte! Înainte spre zonele foarte greu accesibile, pe unde cam știam din anii trecuți că-și fac veacul aceste superbe creaturi ale muntelui… Și truda nu a fost în zadar…prima dată m-a bucurat tare să văd un frumos exemplar care-și făcea siesta, ascultând poveștile soptite prin iarbă de vântul cel nebunatic.

Și am stat și l-am privit o vreme, până ce s-a hotărât că ar putea să-mi pozeze…așa că ne-am mutat amândoi într-o zonă mult mai frumoasă, unde, cocoțat pe o stâncă, având abisul la picioare, mi-a oferit o sedință foto de mai mare dragul… I-am mulțumit frumos, și mi-am continuat drumul prin cele jnepenișuri, căutând, cu toate simțurile în alertă, și restul de capre negre, pe care le întuiam pândindu-mă din desișuri. Și am urcat pe creste, să văd lumea de sus…și lumea era frumoasă, și spectacolul era pe măsura frumuseții…iar zecile de turiști brăzdau muntele în felurite și neîntelese căi, pe cărări de piatră arzîndă, sau prin iarba foșnitoare… dar eu voiam altceva…și norocul meu nu se da dus, așă că mi-a scos în cale un frumos ciopor de zece capre negre, care au venit ca la fotograf…și m-au lăsat să le admir, și să le fotografiez, și să le urmăresc jocurile și dansul atât de grațios, cumva în antiteză cu stâncăriile care le slujeau ca scenă…și am stat, uitând de mine, până ce piatra pe care mă lăsasem a început să fie deranjată de coastele mele, și mi-a pus în vedere că ar fi bine să mai și mișc, că vine ploaia. Și a venit și ploaia…cu vânt și cu stropi fulgerați…dar eu apucasem să cobor, și eram, cumva, la adăpost…

Și m-am îtors acasă, purtând în suflet capre negre, și fluturi și peisaje aproape ireale! Dar, cand te apucă norocul de turul pantalonilor, și nu te mai lasă, n-ai decât să strângi cureaua, să-ți iei bocancii, și să dai curs învitației de a participa la numărătoarea de capre negre. Și au fost din nou capre negre, și iezi, dar surpriza, de această data, au fost cele trei marmote, hotărâte și ele să profite de promoția la ședințele foto…și nu m-au lăsat în pace până nu le-am fotografiat din toate pozițiile și toate unghiurile…și m-au făcut să le promit că mă voi întoarce, pentru că le-a plăcut să fie fotomodele, și mai vor…iar fotografiile cred că spun tot ceea ce eu nu pot exprima în cuvinte!

Așadar, cam așa arată o săptămână norocoasă pentru un fotograf de wildlife…una cu alta, peste 20 de kilometri parcurși prin zone foarte greu accesibile, fără poteci sau cărări, cu vreo 12-13 kilograme în rucsac, cu echipament de camuflaj complet în temperaturi de 27-32 de grade, și cu peste o mie de fotografii unice pe cardurile din camera foto! Și după cum zice o vorbă din popor…când mi-o fi mai rău, așa să-mi fie!
Vă mulțumesc pentru răbdare!

sursa: Facebook Alex Varga