LIFESTYLE

“Am mers vreo 7-8 km prin Cluj și n-am găsit pe jos decât 2 peturi, un pachet de țigări”

Tinerii și nu numai au rămas impresionați de orașul unde are loc UNTOLD. Cluj-Napoca este descoperit de foarte mulți pentru prima dată iar mesajele lor sunt extrem de pozitive față de capitală Ardealului.

Anca Rus: „Doi tineri francezi veniți la festival se minunau de faptul cā cineva își pusese telefonul la încārcat în autobuz. Auzindu-i vorbind, m-am minunat eu: în Franța n-au ajuns la faza asta încā?!”

“Am mers prin Cluj vreo 7-8 km și n-am găsit pe jos decât două peturi de 500 ml, un pachet de țigări, trei hârtiuțe mototolite și câteva mucuri de țigară răzlețe. Aa, și să nu uit, foarte important, o groapă de maxim 30cm diametru, pe un trotuar.
Așa să ne ajute Dumnezeu! 🙄🙃”, a scris pe Facebook Paul Găvănescu, din Galați.

Primarul Emil Boc a declarat că a stat până spre dimineaţă în prima zi a festivalului.”Am plecat de la festival în timpul concertului Dimitri Vegas&Like Mike, deci după trei jumate – patru. Eu spun că este o creştere calitativă, care s-a putut observa de la an la an. Publicul cred că este cel mai numeros din toate ediţiile. Aseară, oficial, erau deja înregistraţi în festival peste 70.000 de oameni şi vârful de sarcină încă nu a fost atins”, a declarat primarul Clujului la un post de radio local.