ACTUALITATE, ECONOMIE

ANAF a descoperit nereguli la casele de schimb valutar

Distribuire articol:

„Un control-pilot, desfășurat la nivel național de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) asupra a 33 de operatori economici care desfășoară activități de schimb valutar, a relevat nereguli fiscale la peste 85% dintre contribuabilii verificați. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 3,45 milioane de lei, constând în amenzi contravenționale și confiscări, principalele abateri constatate fiind nefiscalizarea operațiunilor de schimb valutar, nerespectarea obligației de acceptare a mijloacelor moderne de plată și efectuarea unor tranzacții fără respectarea cerințelor de identificare a clienților.

Principalele nereguli constatate, până în prezent, sunt:

  • nefiscalizarea operațiunilor de schimb valutar prin neemiterea bonurilor fiscale;
  • nerespectarea obligaţiei privind acceptarea mijloacelor moderne de plată;
  • efectuarea de operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută pentru persoane fizice fără ca acestea să fie realizate în mod exclusiv pe bază de act de identitate sau, după caz, pe bază de document care atestă identitatea persoanei.

De asemenea, au fost identificate situații privind neconformarea la obligațiile legale de asigurare a supravegherii şi înregistrării activităţii în fiecare punct de schimb valutar în sistem digital, în regim nonstop, aspecte valorificate potrivit competențelor legale. Totodată, în anumite situații au fost constatate și diferențe semnificative între activitatea realizată efectiv și operațiunile reflectate în evidențele fiscale și contabile ale contribuabililor.”


Distribuire articol: