OPINII

Anarhia rămâne anticamera tiraniei

Autor: Teodor Baconschi

La o singură revoluție am participat – cea care se dorea anticomunistă – și care, deși deturnată (din lipsă de lideri experimentați și de programe clare, într-o societate care nu știuse niciodată cum funcționează o democrație adevărată) – a dus totuși la o schimbare de regim politic.

În acea experiență – pentru mine (și alții, nu prea mulți) absolut cardinală – victimele nu au fost cei împotriva celor cărora dăduse în clocot furia noastră de tineri, ci tot cei care se ridicaseră împotriva tiraniei. Iar Justiția din România nu i-a sancționat nici azi – după 30 de ani – pe cei care instrumentaseră, în valuri, episoadele represiunii sângeroase, care avea să puncteze aproape un deceniu (1990-1999).

Noi nu doream decât libertate, căci din ea derivă toate celelalte aspecte ale unei societăți deschise. Altfel, prin formația intelectuală și temperament, eram și am rămas cât se poate de sceptic față de insurecții, revolte, violență stradală de orice fel. Dacă aș fi trăit ”Mai 68” aș fi avut cu siguranță o reacție la fel de rezervată ca aceea adoptată, la fața locului, în Parisul ocupat cu baricade studențești, de către Roger Scruton.

Cele mai vehemente orori și derive sociale se scuză și acoperă sub pretexte ”justițiare”. Există și societăți unde dreptatea e doar un deziderat fantomatic, unde dubla măsură și ”selecția” de culise subminează activitatea normală a Justiției. Dar chiar dacă societatea americană, zguduită acum de vandalismul protestelor față de uciderea hidoasă a cetățeanului de culoare, ar fi una dintre aceste societăți, tot nu s-ar justifica moral instrumentalizarea ideologică, de la stânga radicală, a violențelor publice pe care le vedem, revărsate pretutindei, prin internet.

Anarhia rămâne anticamera tiraniei: cele două vor fi mereu fața și reversul bunului plac, transformat în delir colectiv.