Anca Dragu, despre majorarea salariului minim din noiembrie: Un demers pur populist

ostul ministru al Finanțelor, Anca Dragu, moderator al Comunității Tematice (CT) Economie și cofondator al Mișcării România Împreună (RO+), a declarat, în cadrul unei intevenții telefonice la Digi24, că impactul majorării salariului minim cu două luni înainte de termenul anunțat va fi unul major, în condițiile în care avem o creștere economică mai mică decât cea prognozată, lucru recunoscut inclusiv de Guvern.

Anca Dragu a catalogat întregul demers drept unul „populist” și a punctat faptul că există trei explicații pentru care Ministerul Muncii a ales să facă acest anunț:

  1. „Să mai mascheze presiunea cu pensii, salarii, ce nu știm dacă vor crește în 2019.
  2. Să mai repare din creşterea economică, ce deja pare deteriorată pentru 2018. Am început cu o prognoză de creștere economică de 5,5%, acum suntem la 5,1. Însuși Guvernul recunoaşte că prognoza a fost prea generoasă, iar în piaţă nu există prognoze de peste 4% pentru 2018.
  3. A treia explicație: încasările. Se pot încasa în aceste două luni câteva sute de milioane, nu foarte mult, dar sunt buni şi aceia”, a explicat Anca Dragu, subliniind faptul că impactul acestei majorări va fi unul semnificativ.

Anca Dragu susține că, în momentul de față, nu există măsuri reale de creștere a economiei și că Ministerul Muncii nu face decât să aplice tactica folosită și în cazul pensiilor, când creșterile au avut loc cu șase luni mai devreme. „Guvernul Cioloș a crescut de două ori pensiile, dar nimeni nu știe asta, că nu am ieșit la televizor să spunem: «v-am dat, am crescut». E o chestiune de decență”, a adăugat Anca Dragu.

În acest context, fostul ministru al Finanțelor în Guvernul Cioloș estimează o depășire a deficitului bugetar: „Vedem o reducere a creșterii economice, a consumului, a tranzacțiilor în domeniul imobiliar, înseamnă o creștere economică mai mică și un deficit raportat la PIB mai mare. (…) Din ianuarie 2019, situația se va deteriora odată cu introducerea acestor limite pe gradul de îndatorare. Foarte puțini oameni vor mai putea accesa un credit”.

În ceea ce privește documentul trimis Comisiei Europene de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorivici, Anca Dragu a subliniat că înghețarea salariilor nu rezolvă problema și că, mai mult, scrisoarea arată clar faptul că Executivul de la București știa că nu are banii suficienți pentru a-și onora promisiunile: „Chiar avem o problemă, nu e un balon de săpun. E un document transmis de Guvern, semnat de ministrul Finanțelor, către vicepreședintele Comisiei Europene și către comisarul Pierre Moscovici. Comisia Europeană a spus încă de acum un an: «Aveți o problemă, nu vă încadrați în deficitul structural pe termen mediu». Comisiei Europene trebuie să îi explici dacă depășești țintele, ce măsuri iei ca pe termen mediu, doi-teri ani, să revii în țintă. Comisia nu îți spune: «Îți tai o mână», dar trebuie să vii cu niște propuneri în așa fel încât să arăți că ești responsabil. Dacă îngheți salariile un an, rezolvi problema? În 2020 o să ai bani să revii la salariile crescute? În niciun caz. Documentul pe care l-a transmis Guvernul României arată foarte clar că se știa că banii de salarii și pensii nu vor exista nici în 2020, nici în 2021. Ministrul Muncii susține că motivul pentru care e pusă în suspensie Legea salarizării în 2019 e pentru a ne bucura mai devreme, adică în 2020, în loc de 2022, de majorările finale”.

Guvernul a decis creşterea în avans a salariului mi­nim pe econo­mie de la 1 no­iem­brie, de la un sala­riu minim brut actual de 1.900 de lei până la 2.080 de lei salariu minim brut, potrivit ZF. Salariul minim brut pe economie ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie 2019 până la 2.050 de lei. Însă, conform noii creş­teri, salariul minim net va trece de la 1.162 de lei la 1.263 de lei, deci fiecare sa­lariat care se încadrează la acest nivel va câştiga în plus 101 lei la salariu, începând cu 1 noiembrie 2018.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.