EDUCAŢIE/CULTURĂ

Andreea Varga (elevă, clasa a XII-a): Cei mai mulți vrem să susținem Bacalaureatul

Andreea Varga, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” din Satu Mare critică dur, într-un mesaj pe Facebook, pe cei care susțin anularea examenului de Bacalaureat și echivalarea acestuia cu media anilor de liceu, în special părinții elevilor care susțin acest lucru. Aceasta susține că elevii cu adevărat interesați de școală și de acest examen găsesc modalități de a învăța chiar și în condițiile actuale, când școlile sunt închise, și că cei mai mulți dintre aceștia doresc susținerea examenului.

,,Eu am înțeles că toată lumea este îngrijorată și că nimeni nu tare știe cum să acționeze în situația de față, dar văd că am ajuns în punctul în care copiii chiar gândesc mai mult decât adulții. Pe grupul de Facebook Părinții cer schimbare – Grup civic toată lumea își dă cu părerea și e expertă în educație, dar cum să vii cu postări și argumente de genu „nu, copiii nu vor să se întoarcă la școală pentru că i-am întrebat eu pe ai mei și au spus că nu vor”, sau să afirmi că elevii nu vor să se întoarcă la școală, deși recunoști că, de fapt, tu ca părinte nu vrei să îi lași să se întoarcă la școală pentru că riscă să se îmbolnăvească?!

Super, de acord cu faptul că există riscuri. Dar tocmai de aceea s-a decis ca doar elevii din an terminal, respectiv clasele a VIII-a și a XII-a, să fie cei care participă la pregătiri pentru examenele pe care urmează să le susțină, și asta doar pentru o perioadă de 10 zile.

Și dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele, să terminăm și cu grija asta, să ne bucurăm cât de cât de vară, pentru că încheiem un capitol din viața noastră, fie că e vorba de gimnaziu sau de liceu, și ne pregătim să îl începem pe următorul, fie că e vorba de liceu sau de universitate.

Da, avem un sistem de învățământ care nu este pregătit pentru situația de față (și pentru multe altele, de fapt) și nu toți elevii au la dispoziție internet si device-uri pe care să lucreze pentru a recupera online sau pentru a accesa modelele de subiecte pentru examene, postate de Ministerul Educației. Un alt motiv pentru care 2 săptămâni de pregătiri vor fi binevenite.

Și vreți sau nu vreți să recunoașteți, dacă elevii dau dovadă de o totală lipsă de interes față de școală și de examene, nici alea 2 săptămâni și nici 2 luni în plus nu o să îi determine să fie mai interesați și mai silitori. Așadar, amânarea examenelor (aici vorbesc strict despre Bacalaureat) nu va face decât să le pună bețe-n roate celor care doresc să studieze în străinătate și care deja, cel mai probabil, au trecut prin procesul de aplicare, poate au primit și răspuns, și nu mai au nevoie decât de amărâta aia de notă și de diplomă ca să plece.

Susținem examenele în două sesiuni, le susțin online cei care au posibilitatea, împrăștiem elevii pe unde putem ca să respectem normele….dar vă rog eu nu mai gândiți cu altceva decât cu capu’ și nu mai insistați cu aberațiile și absurditățile, pentru că mai mult rău ne faceți (unora, și nu suntem puțini).
–semnat eleva cu #foaiagoală, care acum e clasa a XII-a și este mai interesată de susținerea examenului, decât de parada modei la banchet” scrie pe facebook Andreea Varga.