Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a doi aleși locali, din Bistrița-Năsăud, după cum urmează:
CĂMĂRĂȘAN IOAN TIBERIU, primar al comunei Silivașu de Câmpie, județul Bistrița – Năsăud
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
A semnat patru contracte de închiriere și patru acte adiționale privind închirierea unor suprafețe de pajiști aflate în domeniul public al comunei Silivașu de Câmpie, încheiate între unitatea administrativ teritorială și tatăl, fratele persoanei evaluate, Cămărășan I. Anicuța Întreprindere Familială (în cadrul căreia persoana evaluată deținea, la acea dată, calitatea de membru întreprindere familială, iar soția acestuia calitatea de reprezentant întreprindere familială) și Cornea E. Avram Persoană Fizică Autorizată (în cadrul căreia cumnatul persoanei evaluate deținea, la acea dată, calitatea de persoană fizică autorizată).
Persoana evaluată a avut, astfel, un interes personal în semnarea acestor acte.
Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/ 2003 și art. 75 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 393/2004.
SÎNGEORZAN ȘTEFAN, fost primar și actual consilier local al comunei Feldru, județul Bistrița-Năsăud
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea funcției de primar, a semnat Dispoziția privind constituirea Comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor de referent debutant și muncitori necalificați în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Feldru, ca personal contractual.
Ulterior, acesta a semnat Dispoziția privind încadrarea fiului său, pe postul de referent debutant în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Feldru (începând cu data de 10 iulie 2008) și Fișa postului referent debutant cu atribuții de Șef serviciu situații de urgență din data de 10 iulie 2008.
De asemenea, persoana evaluată a semnat Contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Feldru (angajator) și fiul persoanei evaluate (salariat), privind angajarea acestuia din urmă în funcția de Șef serviciu situații de urgență pe perioada nedeterminată.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.