Cunoscutul clujean, Mircea Bravo, a realizat un nou clip cu trimitere la importanţa prezenţei la vot în alegeri. Clipul a devenit viral imediat, iar în mai puţin de 24 de ore a ajuns la peste două milioane de vizualizări.
Tânărul care vrea să meargă la Paris în perioada 24-27 mai este oprit de bunica lui care îi atrage atenţia că în perioada respectivă au loc alegerile.
Clipul a înregistrat peste 87.000 de share-uri în mai puţin de 24 de ore.
„De departe, ăsta este cel mai bun clip pe care l-am văzut în ultimii ani. Cu umor, cu inteligenţă, creativitate şi fior pe şira spinării. Bunica este o lecţie de viaţă. Aşa facem, cum o zis bunica”, i-a transmis un român lui Mircea Bravo.