Astăzi îi prăznuim pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan

de Mihai Sărmășan

An de an, pe 30 ianuarie, creştinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Toți cei trei Sfinți Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea, numit ,,veacul de aur” al creștinătății, s-au născut în familii evlavioase creștine și au avut parte de o educație aleasă, datorită mai cu seamă mamelor lor. Toți trei au studiat la cele mai vestite școli ale vremii.

Au trăit o viață retrasă, în rugăciune stăruitoare și muncă. Pentru meritele lor deosebite, au fost ridicaţi pe cele mai de seamă scaune ierarhice ale vremii, pentru a răspândi de acolo cu și mai multă putere lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioșilor lor.

Au fost deopotrivă mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor și ai tuturor celor aflați în suferință, ridicându-se însă și împotriva bogaților și asupritorilor. Au fost mari predicatori și scriitori bisericești, lăsând în urma lor un număr mare de cărți de învățătură, alcătuind diverse cântări și rugăciuni.

Se spune că, în această zi, grâul neîncolţit toamna răsare sub zăpadă! În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă curg streşinile, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.