ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA

Astăzi, muzică medievală şi renascentistă în Turnul Bisericii Evanghelice.

Bistriţenii şi oaspeţii lor sosiţi la „Târgul Mare al Bistriţei” vor avea ocazia să urmărească astăzi, 23 august, în cadrul programului „Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”, un inedit concert de muzică medievală şi renascentistă ce va fi susţinut de formaţia Huniadi Cantores în Turnul Bisericii Evanghelice, la nivelul staţiei superioare a liftului de acces. Concertul se va desfăşura în intervalul orar 21.00 – 22.30, după încheierea programului de la scena amplasată pe pietonal. Va fi pentru prima dată când Turnul va găzdui un asemenea concert!
Programul evenimentului „Noaptea albă a Bisericii Evanghelice” este, în acest an, mai bogat ca oricând şi propune publicului momente de dans medieval, teatru stradal, animaţie cu cavaleri şi domniţe şi un spectacol de animaţie cu foc, iar accesul cu liftul în Turn va fi gratuit în intervalul orar 21.00 – 03.00:
NOAPTEA ALBĂ A BISERICII EVANGHELICE
18.00: instalarea taberei Ordinului Cavalerilor Lup (spaţiul verde din Piaţa Centrală);
20.00: Rondul Gărzii de Bistriţa, cu Garda reunită „Frăţia Lupilor” şi Castelanul Săsărman (Piaţa Centrală, Pietonal);
21.00 – 22.30: formaţia „Huniadi Cantores” concertează în Turnul Bisericii Evanghelice (muzică medievală şi renascentistă). Maestru de ceremonii – Cavalerul Hartmann, domn liber de Transilvania. Concertul va avea loc la etajul superior al staţiei liftului.
Piaţa Centrală, la intrarea în Biserica Evanghelică
23.00: dansuri medievale cu formaţia NOSA;
23.20: teatru stradal: „Farsa jupânului Pathlein”, cu Teatrul Scena;
23.45:„Legenda meşterului Lubezam”, cu Castelanul Săsărman;
24.00:„Secretele Hronicarului Lup” – spectacol cavaleresc cu Ordinul Cavalerilor Lup;
24.30: „Nox Album” – spectacol de animaţie cu foc cu trupa SiriuS;
01.00: „E noapte şi e frig, seniori!” – încheierea spectacolului.
Arhiva foto a Primăriei municipiului Bistriţa