POLITICĂ

Atenție! Cresc amenzile pentru apelarea falsă a numărului de urgență

Marți, 27 august 2019, în debutul ședinței de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va fi adoptat un pachet legislativ cu privire la creșterea amenzilor în cazul apelurilor false la numărul de urgență, 112. Aceste amenzi vor fi majorate cu până de 5 ori față de cele prevăzute în prezent, astfel încât ajung la 5000 lei pentru apelarea falsă de mai multe ori a numărului 112.

,,Aprobăm astăzi un pachet legislativ (…) Creăm cadrul legal pentru implementarea rapidă a sistemului AML (Advanced Mobile Localisation/ Localizare Mobilă Avansată) a celor care apelează Serviciul unic 112. Tot pentru o mai bună localizare, este necesară identificarea apelantului prin asocierea numărului de telefon cu datele celui care apelează. Astfel de atitudini generează costuri inutile şi pun în pericol vieţile celor care chiar au nevoie. Vom majora cuantumul amenzilor care apelează fals echipajele de intervenţie de 5 ori, de la 1.000 de lei, la 5.000 de lei”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Mediafax.