Au fost sancționați cei care deversează ilegal în Lacul Colibița

În urma informațiilor apărute în mass-media națională, în legătură cu posibila deversare în Lacul Colibița a unor scurgeri de ape uzate, astăzi, după primirea tuturor rapoartelor și concluziilor,  Prefectura Bistrița-Năsăud împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Naționale „Apele Române” – Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și Agenției pentru Protecția Mediului au prezentat rezultatele într-o conferință de presă.

În primul rând, conductele la care s-a făcut referire în reportajul difuzat de un post TV au fost identificate, dar prin acestea nu existau scurgeri de ape uzate; în urma verificării la fața locului s-a constatat că acestea sunt conducte de drenaj realizate pentru consolidarea malului, iar operatorul economic care își desfășoară activitatea în zonă are act de reglementare în acest sens.

Însă, în urma extinderii zonei controlate, au fost găsite și conducte amplasate fără acte de autorizare și conducte cu scurgeri active neconforme, ceea ce a dus la aplicarea a 5 amenzi, în valoare totală de 220.000 lei.

La circa 100 de metri în amonte de una dintre societățile sancționate s-a identificat o altă conductă, dar prin care nu se evacua apă la data controlului, inspectorii procedând la blindarea acesteia.
Totodată, au mai fost inspectate 13 obiective aparținând operatorilor economici care, la data controlului, nu desfășurau activități, nefiind posibilă identificarea de evacuări de ape uzate în lacul de acumulare Colibița.

„Împreună cu celelalte instituții, vom continua acțiunile de control. Ne dorim ca toți cei care au locuințe și pensiuni în Colibița să respecte prevederile legale referitoare la protecția mediului, din respect pentru natură, pentru sănătatea turiștilor și chiar pentru ei.

Ce este foarte important de reținut este faptul că situația nu e una dezastruoasă, nu e un pericol general asupra sănătății publice la Colibița, nici asupra speciilor de animale și plante din situl respectiv.

Într-adevăr, există câțiva iresponsabili care au fost sancționați și pe care trebuie să îi sancționăm de fiecare dată când vor mai încălca aceste norme de sanitație, dar nu trebuie să se sperie turiștii care doresc să vină la Colibița”- a specificat prefectul Ovidiu Victor Frenț.

Totodată, raportul de control conține și unele măsuri astfel încât, pe viitor, să se diminueze riscul apariției altor încălcări ale legislației în domeniu gospodăririi apelor.
Aceste măsuri sunt:
• Efectuarea de acțiuni comune împreună cu reprezentații Gărzii de Mediu și Direcția de Sănătate Publică în vederea identificării și aplicarii masurilor legale față de operatorii economici/persoane fizice care deversează ape neepurate în Acumularea Colibița sau care nu respectă condițiile impuse prin actele de reglementare.
• Constituirea unei comisii pentru monitorizarea permanentă a zonei riverane acumulării Colibița.
• SGA Bistrița-Năsăud va inventaria toate proprietățile riverane lacului Colibița și va monitoriza toți operatorii sub aspectul deversărilor de ape pluviale sau uzate în cuveta lacului.
• Reluarea acțiunilor de inspecție și control în sezonul turistic, împreună cu inspectorii de gospodărire a apelor.
• Efectuarea unui control tematic la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud și la Inspecția Bazinală de Ape Someș-Tisa.
• Emiterea unor legitimații speciale de control pentru toți inspectorii de gospodărire a apelor, cu dreptul de a aplica sancțiuni contravenționale pe întreg teritoriul României.

sursa: Facebook Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud

foto credit: Cosmin Moldovan

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.